Moment istoric pe Aeroport. „Braşovul şi braşovenii îl aşteaptă de zeci de ani”(video)
„Moment istoric, pe care Braşovul şi braşovenii îl aşteaptă de zeci de ani”. Singurul aeroport construit în România, de la zero, în ultimii 50 de ani, a primit marți botezul zborului. O aeronavă specială a Autorităţii Aeronautice Române (AACR) a survolat și apoi a aterizat pe pistă.
Zborul a fost efectuat pentru calibrarea echipamentelor de radionavigaţie instalate la sol. Primul zbor cu pasageri este programat în iunie, anul viitor.
Condițiile meteo au permis ca aeronava AACR să aterizeze fără probleme pe pista de aproape 3 kilometri de la Ghimbav. Aeronava de tip Beechcraft Super King Air 350 a ajuns înaintea orei 11 în dreptul Aeroportului, însă pentru a putea ateriza și a începe practic testarea efectivă a echipamentelor de radionavigație a făcut o buclă până în județul vecin, în zona localităților Coșeni – Sâncraiu – Vâlcele și apoi s-a întors spre Ghimbav. Procedura de zbor și de aterizare a fost stabilită atât în funcție de relief, cât și de curenții de aer.
Piloții nu au efectuat aterizarea de prima dată, ci au trecut pe deasupra obiectivului și au continuat spre Feldioara până în zona Șugaș Băi, cu întoarcere tot prin Vâlcele – Bod, înainte de a coborî efectiv avionul.
Operațiunea va fi repetată de mai multe ori, în zilele următoare.
„Se vor face multiple apropieri pentru fiecare echipament în parte, vom verifica în primul rând echipamentul ILS, echipament de venire la aterizare, după care continuăm cu cel de rută, care va avea și procedura de apropiere”.
Iulian Dumitrescu, inspector AACR
„Din aer, suntem singurii care putem face măsurători de parametrilor, astfel încât să fim siguri că ei sunt în toleranţă. Nu avem niciun alt supracontrol la verificarea aceasta, trebuie să avem o atenţie deosebită”, a mai spus acesta.
„Suntem în grafic”
Pilotul are la dispoziţie echipamente cu ajutorul cărora să fie sigur că avionul e bine poziționat. De asemenea, că direcţia e cea corectă, pentru aterizarea chiar şi în condiţii de vizibilitate scăzută.
„Echipamentele dau indicații legate de pantă și de direcție și față de aeroport, Fără acestea nu se poate zbura în condiții de vizibilitate redusă”, a explicat și Alexandru Anghel (foto 4, stânga), directorul RA „Aeroportul Internațional Ghimbav Brașov”.
Pentru prima etapă sunt stabilite 30 de ore de zbor de verificare, monitorizare şi evaluare din zbor. Alte 30 de ore de zbor de calibrare vor avea loc în ianuarie.
„Am fost martorii acestui moment istoric, pe care Braşovul şi braşovenii îl aşteaptă de zeci de ani şi care reprezintă dovada de netăgăduit că în curând aeroportul nostru va putea fi deschis traficului aerian de pasageri. Este un moment pe care l-am aşteptat de foarte multă vreme, este un moment care confirmă că suntem în grafic”, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută pe Aeroport, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea. Declarațiile făcute în conferința de presă pot fi urmărite aici.
16 milioane de euro, turnul virtual
De vara viitoare, aterizarea și decolarea avioanelor de pe aeroportul Brașov va fi dirijată de controlorii de trafic din Arad. Acest lucru este posibil, datorită turnului virtual de control dotat cu 16 camere video cu termoviziune. Acestea asigură supravegherea unui câmp vizual de 360 de grade, pe o rază de 7 km, chiar și pe ceață sau întuneric.
„Este conceput să replice în proporție de 99 la sută situația dintr-un turn real de control. Poți să ai imaginea de 360 de grade stând pe scaun. Vom avea imagini meteo, vânt, vizibilitate. vor fi detectate orice elemente în mișcare”, a detaliat Florin Manta, director regional al centrului de dirijare a zborurilor Arad.
Turnul virtual de control de la Brașov a costat aproape 16 de milioane de euro. Poate fi operat cu șase angajați, în loc de 30, câți sunt într-unul clasic. Suedia este prima țară care a construit un aeroport cu turn de control virtual, în 2019.
Pregătire minuțioasă și în noaptea de dinainte
Pregătirea zborului de calibrare a însemnat un demers complex. Printre altele, instructaje realizate cu muncitorii angrenaţi în lucrările care se desfăşoară pe amplasamentul aeroportului, simulări de intervenţii în caz de accident, trecerea în revistă a procedurilor de comunicaţii sau realizarea unor măsurători topometrice.
Pregătiri speciale s-au făcut și în noaptea de dinainte. Mai ales că primul zbor fusese amânat cu 24 de ore, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
„Pregătirea zborului de calibrare s-a făcut în cele mai mici detalii şi sub toate aspectele, inclusiv în noaptea precedentă, atunci când condiţiile meteorologie s-au înrăutăţit, temperatura a scăzut sub zero grade, ploaia s-a transformat în ninsoare, iar pe pistă s-a format o pojghiţă de zăpadă îngheţată.
Cele două autospeciale dotate cu plug, perie şi autosuflantă pe care le utilizăm pentru asigurarea viabilităţii pistei şi a căii de rulare au intrat imediat în funcţiune şi au patrulat pe toate suprafeţele de mişcare atât timp cât a fost necesar, astfel încât să nu apară niciun fel de problemă care ar fi putut periclita buna desfăşurare a zborului de calibrare”, a precizat Adrian Veștea.
De ce nu se poate deschide mai devreme
După validarea din zbor a echipamentelor şi a procedurilor de zbor, urmează instruirea controlorilor de trafic pentru a le folosi corespunzător, iar de acest lucru se va ocupa ROMATSA, la începutul anului viitor.
„A început deja instalarea serverelor, a echipamentelor, la parter, iar pe clădirea de contingență, în două săptămâni, a fost instalat sistemul video, care îl înlocuieşte pe cel clasic (turnul de control – n.r.).
Practic, suntem, acum, în momentul în care avem avion de calibrări care verifică echipamentele de radionavigaţie instalate la sol, să vedem dacă sunt în parametri, avem clădirea de contingenţă, unde au fost instalate echipamentele de comunicaţii şi sunt serverele unde se colectează date din teren şi le transmitem la Arad”, a spus Alexandru Anghel.
Directorul RA Aeroportul Internaţional Braşov ce urmează după zborurile de calibrare, Vor fi trei luni în care rezultatele vor fi introduse în sistemul AIRAC – Aeronautical information regulation and control.
„Am fost întrebat de ce nu se poate deschide aeroportul mai repede de 15 iunie. Nu se poate, pentru că există un ciclu AIRAC. Până în 8 martie, trebuie să avem toate setările, toate testele făcute, să avem toate dovezile că ceea ce a fost proiectat funcţionează în parametri, inclusiv pregătirea personalului.
Din 8 martie, aceste date sunt introduse în sistem, prin ciclul AIRAC, pentru a fi publicate, distribuite şi a fi efective începând din 15 iunie”.
Alexandru Anghel, director RA Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav
Aeroportul Brașov a costat circa 150 de milioane de euro. Este singurul construit în țară în ultimii 50 de ani. Investiția aparține Consiliului Județean Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.