Expres

Medicii de familie brașoveni mai au răbdare. Deocamdată

Medicii de familie brașoveni mai au răbdare. Deocamdată

Dacă în alte județe organizațiile patronale ale medicilor de familie amenință cu închiderea cabinetelor sau temporizarea activităților programate (detalii aici), cu asigurarea doar a urgențelor, în Brașov, atmosfera este ceva mai calmă. Cel puțin deocamdată.

Deși cei peste 300 de doctori brașoveni au aceleași probleme: termenul contractual de plată integrală pentru serviciile de medicină primară din luna octombrie nu a fost respectat de către Casa de Asigurări de Sănătate a Județului (CASJ) Brașov. Plata parţială, în proporţie de 60%, pentru octombrie, le creează mari dificultăți medicilor de familie, care din acești bani trebuie să achite toate cheltuielile cabinetului, inclusiv salarii și contribuții sociale.

„Plata parţială, în proporţie de 60-70%, este inacceptabilă, această clauză nefiind cuprinsă în contractul asumat bilateral. Acest fapt reprezintă o încălcare unilaterală a contractului de furnizare de servicii medicale ce poate genera daune – interese. Apreciem că respectarea prevederilor contractuale trebuie să fie o obligaţie a tuturor părţilor semnatare ale unui contract şi nu doar a furnizorilor de servicii medicale. Cu celeritate va trebui să oferiţi explicaţii publice entităţilor juridice pe care le reprezentăm şi ale căror predicţii fiscale le bulversaţi referitoare la nerespectarea repetată a caselor de sănătate a prevederilor contractuale”, arată organizaţiile medicilor de familie, într-un comunicat.

„Spunem public că pacienţii care nu pot beneficia de propriile lor asigurări de sănătate sunt strict sub incidenţa răspunderii dumneavoastră. Vă sugerăm să explicaţi asiguraţilor dumneavoastră care pot fi consecinţele lipsei furnizării de servicii medicale în medicina primară. Cerem urgent CNAS si CJAS să acorde atenţie acestei probleme şi să găsească soluţii imediate pentru a asigura plata corectă şi la timp a serviciilor medicale efectuate de medicii de familie pentru a nu crea dificultăţi financiare profesioniştilor din domeniu. Este crucial să se evite orice impact negativ asupra accesului pacienţilor la îngrijiri medicale primare de calitate”, mai arată reprezentanții medicilor de familie.
Comunicatul este semnat de Organizaţia Patronală a Medicilor de Familie Bihor, Patronatul Medicilor de Familie Bistriţa-Năsăud, Patronatul Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Patronatul Medicilor de Familie Cluj, Patronatul Medicilor de Familie Dâmboviţa, Patronatul Medicilor de Familie Dolj, Asociaţia Patronatul Medicilor de Familie Galaţi, Patronatul Medicilor de Familie Gorj, Patronatul Medicilor de Familie Iaşi, Patronatul Medicilor de Familie Mureş, Patronatul Medicilor de Familie Sibiu, Patronatul Medicilor de Familie Timiş, Patronatul Medicilor de Familie Vâlcea, Asociaţia Patronatul Medicilor de Familie Vrancea.

De ce nu au ieșit cu declarații la fel de belicoase ne-a explicat dr. Andrea Neculau, președinte Asociației Profesionale a Medicilor de Familie Brașov: „Avem aceleași probleme, ne-au fost decontate serviciile pe octombrie în proporție de 60%. Dar noi avem permanent informare, o comunicare bună, cu conducerea CASJ, cu doamna director general Ancuța Daisa. Ne-a asigurat că s-au făcut toate demersurile de la CNAS către CASJ și sumele cuvenite vor fi deblocate și vor ajunge la noi, așa că mai avem răbdare. Altfel, ne raliam și noi colegilor din țară”.
Dr. Neculau mai spune că, în cazul în care situația se repetă, nemulțumirile doctorilor brașoveni ar putea răbufni: „Nu cred că se va ajunge la închiderea cabinetelor sau să asigurăm doar urgențele. Sperăm însă să nu devină o situație frecventă plata parțială și cu întârziere. Fiindcă nu putem face față cheltuielilor de la cabinet, vă dați seama. Și acum ne e greu, dar dacă se repetă, ne va fi imposibil să funcționăm, să oferim servicii medicale pacienților noștri”.

Reprezentanta medicilor de familie brașoveni a precizat că bani mai puțini și cu întârziere au primit și spitalele, clinicile, laboratoarele și farmaciile.

Lipsa rectificării bugetare a complicat lucrurile

La rândul său, jr. Ancuța Daisa, director general al CASJ Brașov, a precizat că situația este una la nivel național și la nivel tuturor furnizorilor de servicii aflați în relații contractuale cu CNAS prin casele județene de asigurări de sănătate.
Șefa Casei a explicat că situația se datorează procedurilor administrative presupuse de Memorandumul de aprobare a suplimentării limitei de credite bugetare și credite de angajament pentru CNAS.
Pentru că nu s-a făcut rectificarea bugetului național, toate suplimentările de sume necesare finanțării sistemului de sănătate s-au făcut din Fondul de rezervă. Inițial, din fondul de rezervă al CNAS, cu plată directă și mai rapidă, iar după epuizarea lui, din rezerva Guvernului. Numai că procedurile administrative implicate de memorandum – aprobat prin hotărâre de Guvern sunt mai sinuoase și astfel trenează plățile.

Totuși, Daisa a dat asigurări că, cel târziu, până la finele săptămânii, situația va reveni la normal, urmând să fie achitate „100% serviciile din octombrie și chiar și cele din noiembrie, încă nu e clar dacă tot 100%, dar dacă nu, ne vom îndeplini obligațiile contractuale până la finalul anului. Oamenii au înțeles că noi nu stăm cu banii în trezorerie și nu vrem să le decontăm, ci depindem de aceste proceduri. Într-adevăr, e prima dată când pentru medicii de familie s-a făcut o plată parțială”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
4 luni în urmă

[…] Medicii de familie reclamă că reducerea cu 25% a alocării bugetare pentru acest an faţă de anul trecut va duce la colaps în asistența medicală primară. Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) avertizează că deficitul de medici de familie… Citeşte mai mult »

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare