Spital desființat la Brașov
Spital desființat la Brașov. După mai bine de trei de ani de la anunțarea deciziei, Unitatea de Asistenţă Medico-Socială de Pneumoftiziologie (UAMSP) Sânpetru se desființează. Hotărârea de Guvern, adoptată în ședința din 13 iulie, a fost publicată în Monitorul Oficial din 14 iulie, dată de la care a intrat în vigoare.
UASMP se află în subordinea Consiliului Județean, în ultimii trei ani fiind adoptate, nu fără „scântei”, mai multe hotărâri ale forului legislativ județean pentru ca unitatea să-și înceteze activitatea. Însă, printre altele, și pandemia a ținut în loc proiectul de desființare.
Clădirea urmează să treacă în administrarea Spitalului de Psihiatrie şi Neurologie (SPCN). Scopul, enunțat în 2020, era să fie mutate secțiile de Psihiatrie din imobilul de pe strada Mihai Eminescu, imobil pentru care CJ plătea o chirie de 10.000 de euro pe lună. Acum trei ani, la momentul deciziilor, Psihiatria părea că urmează să ocupe „casa groazei”, cum era numită clădirea UAMSP. Iar proiectul de reabilitare a imobilului, finanțat din fonduri europene, risca „să cadă”, odată cu desființarea unității. Totuși, renovarea din temelii a mers mai departe, iar în mai 2021, locul era de nerecunoscut. Respectiva clădire este una de tip pavilionar, fiind alcătuită din cinci corpuri alipite, cu înălțimi și funcțiuni diferite. Este vorba despre cămin, corp de legătură, bloc alimentar, pavilion administrativ şi sală festivă. Acolo a continuat însă să funcționeze Unitatea de Asistență Medico-Socială.
Secțiile de Psihiatrie au fost deocamdată mutate în pavilionul central al SPCN de pe Prundului, lângă „Șaguna”, cu sacrificarea câtorva zeci de locuri.
Recent, conducerea CJ a anunțat un proiect investițional major privind un nou corp de clădire pentru Psihiatrie la Sânpetru.
Proiectul de desființare a stagnat și pentru că Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie de la Stejeriș devenise din martie 2020 spital dedicat pacienților cu COVID-19, iar toți pacienții de TBC și afecțiuni respiratorii acute care n-au putut fi externați au fost transferați la UAMSP Sânpetru. Acesta a redevenit astfel, pentru un timp, secție exterioară a spitalului. Cum fusese până în 2003, când a dobândit personalitate juridică, în administrarea CJ.
Ce se va întâmpla cu bolnavii și cu angajații
Spital desființat la Brașov. Conform proiectului de HCJ din mai 2020, beneficiarii instituţionalizaţi la UAMSP vor beneficia de serviciile oferite de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov şi de către Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie (care a absorbit, între timp Spitalul de Boli Infecțioase), respectiv de Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, adică vor fi împărțiți între acestea trei. De altfel, deși la Sânpetru ar fi trebuit să fie îngrijite doar persoane cu boli pulmonare, comisia (numită în ianuarie 2020 de către CJ pentru evaluarea unității în vederea reorganizării) a constatat că au fost instituţionalizate şi persoane cu alte afecţiuni neurologice, psihiatrice.
Și hotărârea de Guvern prevede că „persoanelor instituţionalizate în cadrul Unităţii de asistenţă medico-socială de pneumoftiziologie Sânpetru li se vor asigura servicii sociale, medico-sociale, în funcţie de particularităţile fiecăreia, de către furnizorul public de servicii sociale: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov sau de către unităţi sanitare din reţeaua Consiliului Judeţean Braşov: Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase Braşov, respectiv Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov”.
În ceea ce privește angajații, „personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar (…) se preia pe locurile vacante din cadrul unităţilor sanitare din reţeaua Consiliului Judeţean Braşov, cu încadrarea în normativul de personal”. De asemenea, personalul tehnic, economic, administrativ şi de întreţinere se preia tot în unități sanitare din subordinea CJ sau în cadrul sistemului de asistenţă socială, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, după caz, „cu încadrarea în normativul de personal”.
Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov preia, prin protocol de predare-preluare încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de guvern, patrimoniul Unităţii de asistenţă medico-socială de pneumoftiziologie Sânpetru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.