112

Update. Mihai Chirica, implicat într-un accident rutier..Primarul a fost internat

 

Update. 8.10. Primarul Iașului rămâne internat la Spitalul Sfântul Spiridon, acolo unde a fost dus pentru investigații în urma accidentului rutier în care a fost implicat. Și celălalt șofer și pasagera din mașina pe care o conducea acesta au rămas la spital.

………………………………

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a fost implicat într-un accident, sâmbătă seara, într-o intersecție din oraș, unde mașina primarului Mihai Chirica a intrat în coliziune cu un alt autoturism, informează Mediafax. Trei persoane, între care și edilul, au fost duși la spital, iar polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Potrivit primelor informații, primarul venea dinspre stadion, unde a participat la prima repriză a meciului de fotbal dintre Poli Iași și Dinamo București, câștigat de ieșeni cu scorul de 1-0. Șoferul mașinii implicate în accidentul cu primarul și o femeie, precum și Mihai Chirica, au primit îngrijiri medicale. Ambii șoferi au fost testați cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ.

„A spus că eu am trecut pe roșu, el era pe verde și m-a luat. Pe camere s-a văzut. Nu am ce să zic. A zis că el a trecut pe verde, eu eram pe roșu”, a spus șoferul implicat. Mihai Chirica nu a făcut declarații. Potrivit autorităților, nu se știe momentan dacă primarul a cauzat accidentul, însă dacă este așa, atunci acesta se va alege cu dosar penal. Chirica susține că a trecut pe culoarea verde a semaforului. Până în momentul de față nu se cunosc mai multe detalii despre accident.

Reamintim că Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PNL Iaşi a aprobat candidatura lui Mihai Chirica la funcţia de primar al Iașiului. Acesta va candida din partea PNL la alegerile locale din Iași.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare