112

Update BRAŞOV. Protecţia Copilului nu o suspendă deocamdată pe asistenta socială acuzată de corupţie

 

Un asistent social din Braşov care se ocupă de adopţii a fost reţinut pentru 24 de ore şi ulterior pus sub control judiciar, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov au dispus marţi reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatei  Lucica-Adriana Şimandan, pentru săvârşirea infracţiunilor  de luare de mită şi trafic de influenţă, se arătă într-un comunicat al instituţiei.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2012, inculpata Şimandan Lucica-Adriana, în calitate de asistent social în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, membru al echipelor de evaluare pentru procedurile de adopție, a pretins și primit de la familii interesate, direct sau indirect, bani sau alte foloase, în scopul preluării cererilor de adopție.
S-a reţinut că inculpata a pretins şi primit, direct sau indirect, bani sau alte foloase, având influenţă asupra modalităţii de obţinere a atestatului de potenţial adoptator ori asupra modalităţii de selecţie din cadrul listei cu adoptatorii/familiile adoptatoare atestate, prin promisiuni de urgentare a eliberării actelor menţionate/de selectare cu prioritate a anumitor persoane/familii, cu încălcarea dispoziţiilor legale.
De asemenea, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că inculpata a primit foloase necuvenite de la persoane interesate, sub pretextul că are influență asupra altor funcționari cu atribuții în procesul de adopție, în scopul urgentării procedurilor specifice.
Astfel, inculpata a determinat–o pe suspecta T. C.,  consilier superior la DGASPC Covasna – Serviciul Adopţii, să falsifice un raport de evaluare a capacităţii de a adopta a unei familii adoptatoare, atestând date necorespunzătoare adevărului, respectiv, menţionarea faptului că familia locuia în fapt în Sfântu Gheorghe, într-un apartament care îndeplinea condiţiile necesare pentru a creşte un copil, precum şi menţionarea faptului că pentru evaluare au fost prezente rudele familiei”, potrivit comunicatului DIICOT.

Conducerea DGASPC Braşov a reacţionat şi a trimis în urmă cu puţin timp un comunicat de presă. „La sfârșitul lunii septembrie 2017, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au solicitat DGASPC Brașov punerea la dispoziție a 12 dosare de familii și 15 dosare de copii, finalizate în 2016.
În cursul serii de 24 octombrie 2017, Tribunalul Brașov a respins solicitarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov cu privire la arestarea preventivă a angajatei DGASPC Brașov, dispunând continuarea cercetării acesteia sub control judiciar.
În momentul în care DGASPC Brașov va primi oficial hotărârea Tribunalului Brașov de punere sub control judiciar a lui Șimandan Lucica, DGASPC Brașov va lua toate măsurile legale care se impun, în conformitate cu prevederile Legii 188/1999 a funcționarilor publici și ale Codului Muncii, inclusiv suspendarea raporturilor de serviciu pe perioada cercetărilor”, se arată în comunicatul DGASPC.

Citiţi şi:

BRAŞOV. Funcţionari publici anchetaţi pentru corupţie, după ce ar fi facilitat procesul de adopţie a unor copii

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare