112

RĂZBOI ÎN UCRAINA. ZIUA A 47-A. Putin, vizitat de un lider european / „Contează să fii faţă în faţă şi să îi spui care este realitatea: aceea că…”

  • putin 2_296041.jpg

Cancelarul Karl Nehammer este primul lider UE care se întâlnește cu Vladimir Putin de la invadarea Ucrainei de către Rusia. 

Austria, care nu este membră a NATO, a încercat adesea să se prezinte ca un mediator între interesele rusești și cele europene.

Înainte de întâlnire, Nehammer a declarat că scopul discuțiilor este de a promova dialogul între Moscova și Kiev. El a vizitat Ucraina sâmbătă și s-a întâlnit cu președintele Zelenski, conform stiripesurse.ro.

Și ministrul de externe austriac, Alexander Schallenberg, a oferit justificări privind vizita pe care cancelarul i-o face lui Putin.

„Contează să fii faţă în faţă şi să îi spui care este realitatea: aceea că acest preşedinte a pierdut de facto războiul din punct de vedere moral”, a declarat Schallenberg, la sosirea la reuniunea Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene (CAE), la Luxemburg, notează Agerpres.

„Ar trebui să fie în interesul lui (Putin) faptul că cineva îi spune adevărul. Cred că este important şi avem această datorie, dacă vrem să salvăm vieţi”, a adăugat el.
Viena a denunţat invazia rusă din Ucraina şi şi-a declarat solidaritatea cu Kievul, iar săptămâna trecută a expulzat patru diplomaţi ruşi.

În altă ordine de idei, Rusia nu vede cu ochi buni posibilitatea ca Suedia și Finlanda să adere la NATO.

„Am spus în repetate rânduri că alianța rămâne un instrument orientat spre confruntare, iar o viitoare extindere a acesteia nu va aduce stabilitate pe continentul european”, a declarat, referitor la acest subiect, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Săptămâna trecută, un înalt oficial american din Departamentul de Stat a declarat că perspectiva aderării celor două state la NATO a fost discutată la reuniunea miniștrilor de Externe din statele membre, de la Bruxelles.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare