112

Pistol găsit în bagajul unui pacient

 

Un pistol a fost găsit, astăzi, în bagajul unui pacient în vârstă de 70 de ani, internat la Spitalul Județean Botoșani. Bărbatul, internat de aseară la Secția de Cardiologie, ţinea pistolul într-un bagaj şi nu l-a folosit. Familia lui a sesizat personalul medical, pentru a preveni un incident.

„Pacientul nu a provocat scandal şi nu s-a folosit în vreun fel de arma respectivă. La faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie şi jandarmi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment”, au precizat reprezentanții IJP Botoşani.

Arma a fost ridicată, fiind vorba despre un pistol neletal, dar supus autorizării.
Bărbatul a fost sancţionat pentru nerespectarea regimului armelor, cu sancţiunea complementară a anulării permisului de port armă pentru 2 ani.

„Este vorba de un pacient internat în secţia de cardiologie, din garda de aseară (marţi – n.r.), un pacient de 70 de ani din Vatra Dornei, care era în vizită în zonă la un frate. Din cauza unor probleme cardiace s-a adresat UPU, a fost reţinut la recomandarea medicului cardiolog. Astăzi (miercuri – n.r.) la vizita familiei au găsit în sacoşa dumnealui pistolul cu bile pe care îl avea. El are permis de port armă de mai multă vreme, dar din martie anul acesta este în evidenţa Institutului Psihiatric Bucureşti cu o tulburare psihotică de demenţă mixtă în tratament. Familia declară că a anunţat autorităţile în momentul respectiv pentru a i se retrage permisul de port armă, respectiv arma, dar nu s-a întâmplat nimic. El nu a pus nici un fel de problemă, nu a ameninţat pe nimeni în spital, pacientul a fost liniştit”, a declarat purtătorul de cuvânt la Spitalului Mavromati, Bogdan Alexandroaie, citat de mediafax.ro.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare