112

Minorele din județul Brașov, răpite și violate în mod repetat, inclusiv într-o parcare de pe DN 10

Cele două minore care au fost răpite din județul Brașov ar fi fost violate în mod repetat, inclusiv într-o parcare de pe DN 10. Victimele au 10, respectiv 12 ani. Agresorul are 42 de ani. El ar fi prieten cu concubinul mamei fetelor.


„Din cercetările efectuate în cauză a reieșit că bărbatul, în vârstă de 42 de ani, prin exercitarea de constrângeri fizice și amenințări, ar fi forțat, pe rând, persoanele vătămate minore să întrețină mai multe raporturi și acte sexuale, în timp ce se aflau într-o parcare situată pe DN10, între localitatea Întorsura Buzăului și municipiul Buzău, dar și în localitatea Valea Nicovani din județul Prahova.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Cele două minore au fost preluate de către un reprezentant al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, fiind instituționalizate și internate în regim de urgență”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Inculpatul, acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal, viol și coruperea sexuală a minorilor


Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov. Dosarul este coordonat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov. Se fac cercetări pentru lipsire de libertate în mod ilegal, viol și coruperea sexuală a minorilor.


Mama fetelor le-a spus polițiștilor că bărbatul le-a luat de acasă vineri, la orele 19.00. Ar fi spus că le duce la grătar și să se joace cu alți copii. Urma să le ducă înapoi în aceeași seară, dar nu s-a întâmplat. Ieri, femeia a anunțat dispariția minorelor. Rămâne de văzut dacă se confirmă spusele femeii.

Vezi și:

Fetele răpite în județul Brașov – violate

Marian Godină: Fetele au fost găsite. Update – Unde erau cu bărbatul suspectat că le-a răpit

Alertă răpire copii, la Brașov! (Galerie foto)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button