112

Mașină filmată în timp ce circula pe CONTRASENS, pe DN 1 Ploiești – Brașov! Polițiștii au identificat persoana de la volan, dar…

 

Un autoturism a fost filmat în timp ce circula pe contrasens, pe timp de noapte, pe DN 1 Ploiești – Brașov. Potrivit șoferului mașinii din care s-a făcut filmarea, la volanul autoturismului de pe contrasens s-ar fi aflat o femeie, care ar fi circulat astfel zeci de kilometri, până la intrare în Predeal, unde DN 1 se intersectează cu DN 73A (drumul spre Pârâul Rece – Râșnov).

Bărbatul care a făcut public video-ul a precizat că a sunat de două ori la 112, fără ca Poliția din Prahova să intervină.

„Pentru ăștia de s-au trezit că «n-ai auzit de 112»… am sunat, de aceea n-am filmat mai mult, mi-au zis ca îl opresc la Comarnic, trecând de Comarnic am mai sunat încă o dată, au zis că îl opresc la Sinaia. Apoi la Predeal a făcut oaia stânga spre Pârâul Rece. Rezultat 0. La poliție am vorbit ambele dăți cu agent Albu, poliția Prahova, care se va alege și cu o plângere pentru că nu a făcut absolut nimic”, a scris Dani Hamza, pe contul său de Facebook.

Filmarea pe care a postat-o pe internet a fost făcută între Bănești și Breaza, în județul Prahova, potrivit acestuia.
Persoana din celălalt autovehicul – pare-se un Ford Fiesta înmatriculat în Ialomița – ar fi circulat cu 130 km/h. VIDEO – AICI.

Polițiștii prahoveni au identificat persoana de la volan, dar nu vor lua măsuri împotriva acesteia 

Poliţiştii din Prahova au informat că au reuşit să o identifice pe persoana care șofa pe contrasens, dar aceasta ar urma să scape nesancționată, deoarece filmarea nu a fost realizată cu aparatură omologată (n.r. deși, în alte situații, poliția s-a sesizat în urma filmulețelor de pe internet și i-au tras la răspundere pe contravenienți).

„Cu privire la înregistrarea video apărută în spaţiul public, proprietarul autoturismului prezentant în imagini a fost identificat. În conformitate cu art. 109 din OUG nr. 195/2002, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează direct de către poliţistul rutier şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Prahova.

Totodată au fost dispuse verificări interne faţă de poliţiştii aflaţi în serviciu, „urmând să se dispună măsuri, în condiţiile legii”, după cum se arată în comunicatul Poliţiei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare