112

Două accidente grave cu bicicliști în județul BRAȘOV, în ultimele ore. Un bărbat a murit, altul a fost rănit grav

Polițiștii Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări după producerea a două accidente rutiere grave în care au fost implicați bicicliști. Unul dintre aceștia și-a pierdut viața, iar celălalt a ajuns la spital cu răni grave.

Biciclist lovit de un autobuz la Rupea Gară

Primul accident a avut loc în azi-noapte, în jurul orei 00:20, pe DJ 131A, în afara localității Rupea Gară.

Potrivit cercetărilor preliminare, un biciclist de 54 de ani, din Rupea, care se deplasa dinspre Homorod spre Rupea Gară, ar fi fost acroșat de un autobuz condus de un bărbat de 32 de ani, care circula în aceeași direcție.

Polițiștii precizează că bicicleta nu era echipată cu dispozitive de iluminare și elemente fluorescent-reflectorizante, iar sectorul de drum pe care s-a produs accidentul nu era iluminat public.

În urma impactului, biciclistul a fost proiectat în afara carosabilului și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, unde, din păcate, medicii au constatat decesul.

Biciclist grav rănit pe ocolitoarea Brașovului

Al doilea accident s-a produs în jurul orei 07:20, pe Varianta Ocolitoare a municipiului Brașov (VO1K), între Stupini și Sânpetru.

Din primele date, un șofer de 33 de ani din Feldioara, care conducea un autoturism pe banda întâi, ar fi pierdut controlul direcției și a acroșat un biciclist care circula pe aceeași bandă.

Victima, un bărbat de 47 de ani din Zărnești, a suferit răni grave și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale și investigații de specialitate.

Apel la prudență pentru bicicliști și șoferi

Polițiștii reamintesc că bicicletele trebuie echipate corespunzător cu lumini și elemente reflectorizante atunci când circulă pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă.

De asemenea, conducătorii auto au obligația de a păstra o distanță laterală de siguranță față de bicicliști în timpul depășirilor, pentru a evita producerea unor tragedii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google