112

Doi români, soț și soție, au murit într-un accident în Grecia

Doi români, soț și soție, au murit într-un accident în Grecia. Aceștia se întorceau din vacanță, cu cei doi copii ai lor, de 7 și 10 ani, când s-a produs tragedia. Mașina românilor a intrat în coliziune cu un TIR, la kilometrul 18 al autostrăzii Salonic-Serres, care face legătura cu granița greco-bulgară.

Cei doi soți, în vârstă de 45 și 48 de ani, de loc din Florești – județul Cluj, au decedat la fața locului. În urma accidentului, copiii au fost transportați la spital (unde unul dintre ei a și fost operat), urmând să fie preluați de membri ai familiei, care au pornit spre Grecia, după accident.

Șoferul bulgar de la volanul TIR-ului a fost reținut de autoritățile elene, potrivit presei centrale.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin Consulatul General (CG) al României la Salonic, anunță că fost notificat de către poliția din Salonic cu privire la un accident rutier grav produs la data de 16 august 2023, la ieșirea din Salonic, către localitatea Liti, soldat cu decesul a doi clujeni, soț și soție, și rănirea celor doi copii ai lor.
Consulatul din Salonic a întreprins, în regim de urgență, demersuri suplimentare pentru obținerea de date și informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate, precum și circumstanțele producerii accidentului.
Ancheta autorităților elene cu privire la circumstanțele producerii accidentului este în desfășurare.

MAE informează că reprezentanții Consulatului General al României la Salonic sunt în legătură cu unitatea medicală și cu membrii de familie ai cetățenilor români decedați, în vederea acordării de sprijin celor doi minori, precum și pentru realizarea formalităților de repatriere a trupurilor neînsuflețite ale cetățenilor români decedați.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare