112

Căruță lovită de un șofer brașovean

 

Un tânăr de 22 de ani, din Brașov, care șofa un autoturism marca Renault, ieri noapte, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unui căruțaș, în județul Botoșani.

Potrivit presei locale, de vină pentru accident ar fi chiar victima, aflată în stare de ebrietate. În fapt, bărbatul de 33 de ani ar fi pătruns cu căruța pe contrasens, brusc, astfel că șoferul brașovean, care circula din sens opus, nu a mai avut cum să evite impactul, intrând în plin în atelaj.

În urma coliziunii, bărbatul de 33 de ani a fost aruncat din căruță pe asfalt, suferind răni grave în zona capului. Evenimentul rutier s-a produs pe raza localității Ungureni, de unde este căruțașul. Din cauza stării grave în care se afla, omul a fost transferat de urgență la Iași.

Tânărul din Brașov, care mersese în concediu la prietena lui, a scăpat teafăr, dar mașina a fost serios avariată. În autoturism se afla și iubita lui, care a avut norocul să scape fără răni.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili exact cauzele producerii evenimentului rutier.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare