Cămătari, luați în vizor de DIICOT Brașov!

Camelia VLAD
Ofițerii de la Combaterea Criminalității Organizate au „năvălit” ieri cu mascații peste mai mulți suspecți de cămătărie din Brașov, de la domiciliile cărora au fost ridicate probe care ar putea să ajute la demascarea infractorilor.
Potrivit șefului DIICOT Brașov, Cătălin Borcoman, s-au efectuat opt percheziții domiciliare care au vizat „destructurarea unei grupări criminale organizate constituite în scopul săvârșirii infracțiunii de cămătărie”.
În urma acestor acțiuni, au fost ridicate sume de bani (mii de lei și de euro), precum și înscrisuri care atestă acordarea de împrumururi către diferite persoane. Notițele pot dovedi cu câtă conștiinciozitate era ținută „contabilitatea” activității ilegale, inclusiv dobânzile pe care clienții erau obligați să le adauge sumelor ce trebuiau returnate.
„Din datele anchetei a rezultat că sumele de bani erau acordate cu dobândă de până la 10 la sută lunar, ceea ce înseamnă de regulă camătă. Astfel, au fost aduse la audieri, la sediul DIICOT, patru persoane, iar în cursul zilei de astăzi (aseară – n.r.) se va decide dacă se vor lua măsuri preventive față de suspecți”, a precizat Borcoman.
Până în prezent, au fost identificate 15 persoane care au apelat la serviciile acestor indivizi ce au calitatea de suspect deocamdată, unii dintre clienți împrumutând zeci de mii de euro pentru a-și deschide diverse afaceri. Nu toți, însă, au reușit să se achite de datorii în condițiile impuse de cămătari.
Chiar dacă, potrivit unor surse judiciare, printre cei patru suspecți „săltați” de DIICOT se află și Andrei Pârțac, originar din Republica Moldova, judecat la ora actuală pentru șantaj (după ce a terorizat mai multe luni la rând un brașovean, pentru a-și recupera banii dați acestuia cu împrumut), în speța de față nu sunt sesizări care să acuze actuala grupare și de șantaj.
Sunt informații potrivit cărora gruparea își desfășura această activitate ilegală de mai bine de doi ani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





