112

BRAȘOVEAN accidentat în timp ce efectua lucrări de reparații la partea carosabilă

 

Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Ungra – județul Brașov, care efectua sâmbătă lucrări de reparații la partea carosabilă, la DJ 195 B din județul Satu Mare a fost accidentat ușor de un autoturism cu remorcă, din propria neatenție.

Incidentul a avut loc în jurul orelor 13.00, în localitatea Moftinu Mare.

„Din cercetările efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 27 ani, din localitatea Ungra, județul Brașov, în timp ce efectua lucrări de reparații la partea carosabilă pe DJ 195 B, pe fondul neatenției a fost acroșat de remorca tractată de un autoturism, condus de un bărbat, de 30 de ani, din Moftinu Mare. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a lucrătorului, care a fost transportat la spital în vederea efectuării investigațiilor medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, se explică într-un comunicat remis astăzi de IJP Satu Mare.

De asemenea, le-au fost luate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei ambelor persoane implicate în accident, iar cercetările continuă pentru vătămare corporală din culpă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare