112

BRAŞOV. Şoferiţă băută, implicată într-un accident produs pe Bulevardul Saturn (FOTO)

 

O şoferiţă aflată în stare de ebrietate a fost implicată într-un accident, ieri – în jurul orelor 11.00, pe Bulevardul Saturn din municipiul Braşov.

Femeia în vârstă de 48 de ani conducea dinspre Calea Bucureşti către strada Zizinului, când a intrat în coliziune faţă-spate cu un alt autovehicul.

„În urma impactului a rezultat o victimă, pasager în unul dintre cele două autovehicule, care a primit îngrijiri medicale la fața locului, fără a fi transportată la o unitate medicală. La testarea conducătoarei auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,77 mg/l alcool pur. În consecință, aceasta a fost condusă la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și „vătămare corporală din culpă”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare