112

BRAȘOV. Femeia care și-a pierdut fiul și soțul în Munții Făgăraș, recunoscătoare autorităților și iritată de jurnalistul Lucian Mândruță, care a comparat cazul cu tragedia din familia Crinei Coco Popescu

 

Femeia ai cărei soț și fiu au murit, alături de un prieten de familie, în timpul excursiei în Munții Făgăraș, a postat pe Facebook un mesaj prin care le-a mulțumit autorităților pentru modul în care au acționat în vederea recuperării de pe munte a trupurilor neînsuflețite.

„Aș dori să mulțumesc domnului Mihai Pascu, director general al CJ Brașov, pentru comunicarea excelentă și deplin umană, avută pe toată durata operațiunilor. Membrilor Salvamont Victoria, Salvamont Sibiu, Salvamont Zărnești, Salvamont Săcele; Jandarmeriei montane Victoria, pentru localizarea și ridicarea trupurilor, în condiții de pantă abruptă. L-am cunoscut ieri pe Ciprian Lolu, salvamontistul care a recuperat trupul lui Octavian. Oameni din aceștia sunt rari. Un lanț întreg de instituții – Poliție, SMURD, Jandarmerie, Procuratură, Medicină legală… Dincolo de funcționari am întâlnit persoane. Iar unele chiar au inimă bună”, a scris ieșeanca, ieri, pe pagina ei de Facebook.

Disputa cu jurnalistul

Pe de altă parte, astăzi, ea i-a răspuns jurnalistului Lucian Mândruță, care a scris – tot pe Facebook – că, în opinia lui, băiatul de 18 ani a fost dus la moarte sigură de către tatăl său, dat fiind pericolul mare de avalanșe. Acesta a amintit de sfârșitul pe care l-a avut Dor Geta Popescu (într-o avalanșă, în Munții Retezat), sora Crinei Coco Popescu, precizând cu regret că nu s-a învățat nimic din tragedia care a lovit familia Popescu în luna aprilie a anului trecut. 

Iată mai jos mesajul jurnalistului:

„Să iertați vorba proastă, dar văd o mulțime de mesaje despre alpiniștii plecați și morți pe munte. Doi bărbați mai în etate și un tânăr de 18 ani. Nimeni nu spune ce ar trebui spus: Un tată (mort și el) și-a dus copilul la moarte. Zona era sub cod de avalanșă. Zăpadă, cât cuprinde. A nins mult în ultima lună. Echipament de siguranță? Adică în primul rând echipament de comunicații? Telefoane mobile doar. Care în râpe și în zone greu accesibile rămân fără semnal! Proceduri de siguranță? Adică apeluri la ore din zi stabilite, după care să se dea alarma? Nu știm. Ce știm e că un telefon de satelit costă azi la jumătate față de un iphone 8. Și cartela e vreo sută de euro, cu o grămadă de timp de apel pe ea. Ai fi zis că după ce domnul Popescu, alt alpinist experimentat, și-a dus fiica la moarte, în avalanșă, fără cască, oamenii să fi învățat ceva. Uite că din păcate nu. Doar celebrul «mie nu mi se poate întâmpla, că sunt de 40 de ani pe munte». Și-acum, în loc să învățăm ceva din asta, construim povești eroice sau despre ghinion și «doamne ferește». Nu e nimic eroic aici. Nu e nimic eroic să mori la 30 de kilometri de ajutorul pe care nu ai cum să-l ceri. E doar incompetență și iresponsabilitate”.

Răspunsul femeii îndoliate:

„Răspunsul meu pentru dl. Lucian Mîndruță. Copy-paste de la comentariul la postarea dânsului din 11.04.2018.

Domnule Lucian Mîndruță. Sunt mama lui Octavian și soția tatălui care ”și-a dus copilul la moarte” – după nefericita dumneavoastră formulă. E o noutate pentru mine, dar vă conced rolul de mic Dumnezeu atotștiutor. Nu aștept niciun fel de scuze, ar fi umilitor pentru cei plecați. V-aș ruga doar să nu contribuiți la alaiul jurnaliștilor care opinează și în afara ariei lor de competență. Cu respect și cele mai bune gânduri”.

CITIȚI ȘI:

BRAŞOV. Crina Coco Popescu şi sora ei, Dor Geta Popescu – ucisă de o avalanşă, vor fi cetăţeni de onoare ai oraşului Râşnov

Cum s-ar fi produs tragedia din Munţii Făgăraş?! S-a reuşit recuperarea a două dintre trupuri


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare