112

BRAŞOV – CE DECLARAŢII… Arestat preventiv pentru omor, afaceristul Dan Cămârzan a contestat măsura

 

Omul de afaceri Dan Cămârzan a formulat contestaţie împotriva deciziei Tribunalului Braşov de a-l aresta preventiv în dosarul penal în care este acuzat că şi-a omorât bunica.

Prin urmare, cazul va ajunge şi la Curtea de Apel Braşov. Până atunci, inculpatul rămâne în arest.

Decizia de arestare preventivă a fost luată ieri de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov şi s-a dispus emiterea mandatului pe o durată de 30 de zile, respectiv până pe 5 iunie, inclusiv.

În cauză, s-a dat drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare, drept de care inculpatul s-a şi folosit.

Afaceristul este acuzat că, luni dimineaţă, şi-a omorât bunica, prin violenţă (punând-o la podea şi sugrumând-o), în urma unui conflict spontan. Mama şi sora lui – alături de care locuieşte – au încercat să-l oprească, dar nu au reuşit. După ce și-a omorât bunica, el a așteptat liniștit în casă sosirea criminaliștilor.

La audieri, inculpatul a refuzat să dea declaraţii, iar în faţa jurnaliştilor prezenţi la Tribunalul Braşov, în ziua în care a fost propus spre arestare, a rostit fraze fără noimă: „Nu este vorba de mama. E vorba de tata. Bunica este tata! Este tată fiu!”, „Gândiţi-vă la Sfinxul… gândiţi-vă la Sfinxul de deasupra de la Sinaia! Şi la capul de acolo, ce presupune, cum este viaţa veşnică”.

În 2018, afaceristul a intrat în atenţia opiniei publice după ce a susţinut că face parte din mişcarea „Suveranilor” – o grupare ai cărei membri nu recunosc actele emise de statul român şi circulă cu maşini neînmatriculate. Unii membri ai grupării susţin, însă, că este un „intrus”.

Pe Internet, Cămârzan se autointitula „Dumnezeu” şi vorbea despre religie, geneză şi sensul vieţii. A trecut cu brio prin toate testările psihologice şi psihiatrice. Surse din anchetă spun că era consumator de droguri de mulţi ani. De altfel, urmează să se stabilească dacă se afla sub influenţa unor substanţe interzise, când ar fi comis crima.

„Era un om nebun din punctul meu de vedere. Adică acum ţipa, acum vorbea frumos, apoi iar urla. Sub orice critică vorbea cu mama lui”, susține un fost angajat, citat de observator.tv.

În 2010, a intrat în topul Forbes, cu o avere estimată la 29 de milioane de euro. Pe atunci făcea „spectacol” în Mamaia, dar se implica şi în acţiuni de caritate. Apoi a urmat decăderea…

CITIŢI ŞI:

Update. BRAŞOV. Afaceristul Dan Cămârzan a fost arestat preventiv pentru uciderea bunicii sale

UPDATE. BRAŞOV. Omul de afaceri acuzat că şi-a ucis bunica şi-a terorizat fosta soţie! Femeia a cerut ordin de protecţie împotriva lui Dan Cămârzan

Update. Omul de afaceri Dan Cămârzan va fi propus spre arestare preventivă, pentru „omor” în forma violenţei în familie

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare