112

Bătut cu o oală, un brașovean a ajuns în spital

Bătut cu o oală, un brașovean a ajuns la spital. Bărbatul a fost lovit cu o oală în zona capului.
Agenții din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au deschis dosar penal. Ei fac cercetări pentru „lovirea sau alte violențe”.

„Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că la data de 30 octombrie 2022, în jurul orei 14.45, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții în contradictoriu, un bărbat, în vârstă de 42 ani, în timp ce se afla la domiciliul său din municipiul Brașov, l-ar fi agresat fizic pe un alt bărbat, în vârstă de 50 ani, aplicându-i mai multe lovituri cu o oală la nivelul capului și corpului”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Persoana vătămată a fost transportată la spital după agresiune. Ulterior, s-a stabilit că necesită mai multe zile de îngrijiri medicale.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. El a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Ulterior, instanța de judecată a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile față de acesta.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button