112

Bărbați din Brașov, Făgăraș și Rupea, reținuți pentru violențe asupra partenerelor lor

Trei bărbați din municipiul Brașov, respectiv din Rupea și din Făgăraș (jud. Brașov) au fost reținuți de polițiști, pe o durată de 24 de ore, pentru violențe asupra partenerelor lor de viață.

Agenții din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 de Poliție efectuează cercetări în primul dintre cazuri. Ei au deschis dosar penal pentru „amenințare”, „violență domestică” și „lipsire de libertate în mod ilegal”.


„La data de 08 aprilie a.c, în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 de Poliție au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată fizic de concubinul său. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce se afla la domiciliu, un imobil de pe strada George Călinescu, din municipiul Brașov, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict legat de gelozie, femeia ar fi fost amenințată și agresată fizic de către concubinul său.


De asemenea, din investigațiile efectuate a mai rezultat și faptul că, în timp ce ar fi fost agresată, femeia ar fi reușit să apeleze la ajutorul fiicei sale, care, atunci când ar fi intervenit în conflict, ar fi fost de asemenea agresată de către concubinul mamei sale. În continuare, atunci când femeia ar fi încercat să părăsească locuința, bărbatul ar fi folosit forța fizică pentru a o reține, împotriva voinței sale”
, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului agresiv. De asemenea, ieri, bărbatul a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Femeie amenințată de soț la locul de muncă

Al doilea caz, din Rupea, a fost sesizat ieri.
„La data de 09 aprilie a.c, în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rupea au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul soțul său i-ar fi adresat amenințări la adresa vieții, fapte care i-au provocat o stare de temere. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în timp ce femeia se afla la locul de muncă, pe strada Republicii, din orașul Rupea, soțul său s-ar fi prezentat la geamul imobilului și ar fi provocat un scandal, simultan adresându-i acesteia amenințări la adresa vieții”, a explicat reprezentantul IPJ Brașov.

Și în acest caz, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și l-au reținut pe bărbat. Acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „amenințare”, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.

Nici ordinul de protecție nu l-a potolit pe un tânăr din Făgăraș

Într-un al treilea caz, înregistrat ieri, în jurul orei 14:00, în Făgăraș, polițiștii fac cercetări pentru „violență în familie” și „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu”, după ce o tânără i-a sesizat că a fost agresată fizic de concubinul ei.
La scurt timp după apelul de urgență, polițiștii s-au deplasat la un imobil de pe strada Clorului, din municipiul Făgăraș, ocazie cu care au constatat că cele sesizate se confirmă, acolo fiind identificate două tinere, de 19 și de 24 de ani, care ar fi fost agresate fizic de către concubinul uneia dintre ele. Inculpatul este un tânăr de 19 ani.

„Față de aspectele constatate, după ce au întocmit formularul de evaluare a riscului, document care a indicat că pentru femeia de 24 de ani există un risc iminent de violență, polițiștii au întocmit un ordin de protecție provizoriu pe numele concubinului acesteia, însă persoană vătămată s-a opus montării uni dispozitiv electronic de supraveghere a agresorului.


Ulterior, în jurul orei 17:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un autobuz care se deplasa în municipiul Făgăraș, în urma unei altercații, un bărbat ar fi agresat fizic o femeie.
Cu ocazia cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că persoanele implicate în altercație sunt cei doi concubini, care, după emiterea ordinului de protecție, s-ar fi întâlnit în timp ce călătoreau cu același autobuz, context în care tânărul ar fi lovit-o din nou pe concubina sa”
, a informat sursa citată.


Astfel, după administrarea probatoriului, tânărul agresiv a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ, pentru o perioadă de 24 de ore. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare