112

Accident la intrare în Sânpetru dinspre Brașov

Accident la intrare în Sânpetru dinspre Brașov!

„În urmă cu puțin timp, a avut loc un accident rutier, pe DJ 103, la intrarea în localitatea Sânpetru, dinspre Brașov, în care au fost implicate două autovehicule.
Din coliziunea produsă, două persoane au suferit leziuni corporale și, la acest moment, beneficiază de sprijin de specialitate.


La fața locului sunt prezenți polițiștii din cadrul Biroului Rutier și ai Serviciului Criminalistic care efectuează cercetări pentru lămurirea condițiilor și circumstnțelor în care accidentul a avut loc.
La acest moment circulația de desfășoară cu restricții, traficul fiind deviat pe o arteră secundară, urmând a fi reluat după îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil.
Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus și să păstreze o distanță de siguranță față de vehiculul din față”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare