Turism

Pârtii închise în Poiana Brașov

Pârtii închise în Poiana Brașov.

De marți, 28 februarie, accesul pe două dintre pârtiile din Masivul Postăvarul va fi restricționat. Este vorba despre partea superioară a pârtiei Subteleferic și Lupului inferior. Din cauza temperaturilor pozitive din ultimele zile, dar și a precipitaților sub formă de ploaie, stratul de zăpadă s-a subțiat. În plus, zăpada este moale și apoasă.

Pârtii închise în Poiana Brașov

„Din păcate, sezonul acesta de schi continuă să nu fie prietenos cu iubitorii sporturilor de iarnă. Suntem nevoiți să închidem două dintre pârtiile pentru avansați, partea superioară din Subteleferic, de la pilonul 2 până la intersecția cu Sulinar și breteaua spre Bradul, și Lupului inferior. Zăpada în aceste zone este moale și apoasă. Din această cauză se poate ajunge ușor la stratul de pământ. Temperaturile ridicate și ploaia au deteriorat pârtiile. De exemplu, azi-noapte erau +4 grade Celsius la telescaunul Ruia. Dacă nu vor fi temperaturi negative nici măcar pe timpul nopții, va fi tot mai greu să menținem pârtiile deschise în zona inferioară”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, potrivit BrașovCity.ro.     

Stratul de zăpadă bătută de pe pârtiile din partea superioară are aproximativ 25 cm. Din cauza temperaturilor ridicate se schiază în condiții de primăvară. Zăpada este grea, așa-numita „zăpadă ortopedică“, astfel că există riscul producerii de accidente.

Reprezentanții Municipalității au relatat că de la deschiderea sezonului, 28 ianuarie, și până în 23 februarie au fost înregistrate aproape 800.000 de treceri prin turnichete în Poiana Brașov. Cel mai mare număr de treceri a fost înregistrat în 16 februarie, 43.095.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button