Mulți turiști se întreabă dacă e Hurghada o stațiune sigură / Ce trebuie să știți / Avertismentul MAE pentru Egipt – Sinaiul de Nord

Mulți turiști se întreabă dacă e Hurghada o stațiune sigură, asta și în contextul ultimelor evenimente cu războiul dintre Israel şi Iran, care tensionează şi mai mult situaţia din zonă.
Antreprenorul Alin Cervatiuc, stabilit în Egipt, în Hurghada, a dat detalii interesante, în special pentru cei ce n-au mai fost până acum în această zonă şi au de gând să vină în vacanţă în această vară.
Mulți turiști se întreabă dacă e Hurghada o stațiune sigură
„Autoritățile egiptene iau în serios siguranța în Hurghada, acesta fiind un oraș destul de turistic. De ce nu ar face-o – este o industrie de milioane de lire sterline pentru zona locală, dar și pentru țară în general. Prezența poliției și a armatei este destul de vizibilă, asta și datorită faptului că Egiptul este o țară puternic militarizată, chiar președintele ei este general de armată. Iar ca rezultat, turiștii declară că se simt în siguranță în timp ce se bucură de plajele, piețele și atracțiile turistice ale zonei. Doar ca oriunde ai merge în vacanță, este extrem de important să fii conștient de mediul înconjurător și să îți iei unele măsuri”, a relatat respectivul pe contul de Facebook Fuga în Egipt.
În continuare, el a detaliat:
Pentru a vă asigura că rămâneți în siguranță în timpul vizitei în Hurghada, iată câteva sfaturi utile de ținut minte:
- Fiți conștienți de mediul înconjurător – Deși Hurghada este în general un oraș sigur, este totuși important să fii conștient de mediul înconjurător și să rămâi alert. Acest lucru este valabil în special în zone aglomerate sau pe timp de noapte. Evitați aleile sau străzile întunecate și pustii pe cât posibil. Nu am avut nicio problemă, am circulat și la 2 noaptea, dar acest sfat este bine să îl luați în calcul oriunde călătoriți în lume.
- Evitați manifestările publice de afecțiune – Deși Egiptul este o țară deschisă la minte, este încă considerat nepoliticos să arătați afecțiune în public. Încercați să evitați orice manifestare de afecțiune în public, deoarece ar putea atrage atenție nedorită. Mai văd cupluri de localnici cu străine ce se țin de mână, dar în general nu prea am văzut afecțiune în public.
- Respectați cultura și obiceiurile locale – Egiptul este o țară musulmană și vizitatorii ar trebui să respecte obiceiurile și tradițiile țării. Îmbrăcați-vă conservator în locuri publice, în special în locuri de închinare. Nu purtați șorturi sau fuste care se termină deasupra genunchiului sau bluze fără mâneci dacă vizitați moschei, de exemplu. Eu când merg prin oraș ori la magazine, prefer să mă îmbrac cu o cămașă lungă de in și un pantalon 3 sferturi tot de in, material foarte respirabil și răcoros.
- Folosiți taxiurile autorizate – Utilizarea taxiurilor autorizate este una dintre cele mai sigure modalități de a călători în Hurghada. Negociați un preț înainte de a urca și asigurați-vă că șoferul porneste contorul. Evitați taxiurile neautorizate sau fără marcaj, care percep tarife exagerate și uneori duc vizitatorii la destinația greșită. Eu am folosit multă vreme Uber, dar de când s-au stricat treburile cu moneda locală (a scăzut foarte mult) am început să folosesc in drive cu plata cash și nu am mai avut probleme de anulări curse ori solicitări de sume mai mari prin mesagerie. Ca și referință, prețul unui KM pe taxi este de 1 RON.
- Fiți atenți la escrocherii – Este important să fiți precauți cu privire la escrocheriile din Hurghada, deoarece acestea pot lua multe forme diferite. Unele escrocherii comune includ suveniruri supraevaluate și tururi false, așa că asigurați-vă că primiți valoare pentru banii dumneavoastră înainte de a-i da. De obicei, în prima zi, iei cele mai mari păcăleli. Astfel, eu vă sfătuiesc să nu cumpărați nimic în prima zi, ci să mai vizitați și să luați poate la plecare. Veți găsi cu siguranță ceva frumos și în ultimele zile și la prețul corect, în baza experienței.
- Fiți precauți în ceea ce privește igiena și sănătatea personală – Egiptul este o țară caldă, așa că este extrem de important să rămâneți hidratați și să folosiți cremă de protecție solară. Evitați să beți apa de la robinet, fiți atenți la ce mâncați și spălați-vă mâinile mai des pentru a evita îmbolnăvirea. Când schimbi țara și meniul, uneori, te poți deranja la burtă. De aceea se recomandă ANTINAL, un medicament local mai puternic și special pentru bacteriile de acolo. Pentru prima dată, vă recomand să nu mâncați lucruri cu sosuri ori condimentate. Stați safe, orez, piept de pui, chestii de genul. Bineînțeles, asta depinde și de cum vă știți cu sensibilitatea la stomac.
- Rămâneți conectat și informat – Este întotdeauna cel mai bine să rămâneți conectat și informat în timpul vacanței în Hurghada. Țineți telefonul încărcat, salvați numărul de telefon al ambasadei și urmăriți sursele media pentru orice sfat legat de siguranța dumneavoastră.
„Așadar, acestea sunt niște sfaturi generale, 99% nu veți avea nevoie să fiți așa de alerți și nu mai citiți tot ce este negativ pe internet. Ieșiți din resorturi, mai ales că în Hurghada găsiți și viață și cultură locală și este păcat. Dacă veniți în Egipt doar pentru resort și all inclusive, mai bine mergeți în Turcia”, a mai spus Cervatiuc.
Mulți turiști se întreabă dacă e Hurghada o stațiune sigură
Iată şi de ce Egiptul le-a impus turiştilor chestia cu biletele de avion pentru perioada 12-19 iunie, aceasta neavând nicio legătură cu războiul dintre Israel şi Iran – Detalii, AICI.
Mii de activiști din întreaga lume – circa 4.000 din 80 de ţări – sunt prezenţi în Egipt pentru un „Marș Global către Gaza”, o mișcare ce își propune să rupă blocada israeliană care a împins teritoriul în pragul foametei.
De la Cairo, ei au luat autobuze până în orașul Arish din nordul Sinaiului, apoi mărșăluiesc aproximativ 48 de kilometri până la partea egipteană a graniței cu Gaza, la Rafah. Organizatorii au declarat pentru CNN că activiștii dorm în corturi de-a lungul traseului Marşul se va termina pe data de 19 iunie .
Mulți turiști se întreabă dacă e Hurghada o stațiune sigură
Altfel, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă imperativ cetăţenilor români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Arabă Egipt să evite deplasările în zona de nord a Peninsulei Sinai (afectată periodic de comiterea de atentate teroriste), zona de vest situată în proximitatea frontierei cu Libia și zona de frontieră cu Republica Sudan.
În contextul extinderii măsurilor de securitate și control instituite de autoritățile egiptene, MAE recomandă cetățenilor români să manifeste o atitudine cooperantă cu reprezentanții acestora, dacă se impune, precum și o atenție sporită în vederea evitării zonelor / obiectivelor de interes public aglomerate sau unde se pot forma aglomerări spontane cetățenești.
Totodată, se recomandă cetățenilor români să își înregistreze prezența pe teritoriul R.A. Egipt, atât celor care doresc să locuiască pentru o perioadă mai lungă de timp, cât și turiștilor, prin intermediul tur-operatorului român, care este responsabil de desfășurarea sejurului.
Ca măsură de precauţie, cetățenilor români li se recomandă să evite călătoriile pe cont propriu în R.A. Egipt, prin PTF Taba (aflat la frontiera cu Statul Israel), Muntele Sinai sau Mânăstirea Sfânta Ecaterina. În acest context, se recomandă deplasarea în grupuri organizate, cu identificarea exactă a operatorului egiptean care cooperează cu agenţia de turism din România şi evitarea efectuării de deplasări neorganizate în alte zone decât cele înscrise în circuitul turistic stabilit inițial.
Mai multe amănunte – AICI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

