Turism

Județul BRAȘOV, promovat la Bruxelles. GALERIE FOTO

  • bruxelles1_265702.jpg
  • bruxelles3_265701.jpg
  • bruxelles2_265704.jpg
  • bruxelles4_265705.jpg
 

Brașovul și Maramureșul au fost  promovate sâmbătă, în inima Europei, la cea de-a 14-a ediție a  festivalului „Primăvara românească la Bruxelles”.  Evenimentul s-a bucurat, ca și anul trecut, de sprijinul acordat de eurodeputatul Răzvan Popa.

„Bruxelles e un loc al intersecțiilor culturale, în care fiecare țară membră vine și se prezintă așa cum este. Împreună alcătuim ceea ce este Uniunea Europeană la această oră. Dincolo de activitatea noastră din Parlamentul European, europenii trebuie să cunoască și mai bine România. Mai întâi prin intermediul unui eveniment ca acesta, iar mai apoi, dacă i-am convins de cât de atractive sunt zonele prezentate, când vor veni la noi acasă”, a declarat Răzvan Popa.

Pe scena festivalului au urcat artişti din Vama Buzăului, Bran, Brașov, Zărnești, Rupea și Săcele, alături de artişti celebri din mai multe regiuni ale României. Nu au lipsit standuri ale meșterilor populari, cu  ouă încondeiate, ceramică, costume tradiţonale, pictură pe sticlă şi pe lemn. În plus, vizitatorii au avut ocazia de a degusta delicioase specialități românești.

„Festivalul românesc de la Bruxelles s-a bucurat și de prezența doamnei viceprimar Karine Lalieux, președinte al Consiliului de Acțiune Socială din capitala belgiană. Evenimentul a fost o reușită, iar artiștii noștri, Paula Seling, Laura Bretan, George Rotaru, care au urcat și ei pe scenă, alături de toți interpreții de folclor, au însuflețit inimile participanților. Standurile meșterilor populari ca și ofertele turistice au fost o altă principală atracție. Multumesc tuturor participanților din Brașov și Maramureș, precum și colaboratorilor de la Arthis Casa de Cultură Belgo-Romana, care an de an se implică pentru ca această sărbătoare să aibă loc”, a adăugat eurodeputatul brașovean.

Album foto: Răzvan Popa 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare