Turism

Important. Pentru cei ce vor să-și petreacă vacanța pe litoralul românesc / Cât costă un sejur

Important. Riviera românească păstrează trendul ascendent, rezervările pentru primele două luni, faţă de perioada similară a anului trecut, fiind în medie cu 25% mai mari, chiar dacă tarifele au crescut cu 10-15%.

Programele „Înscrieri Timpurii” s-au bucurat de un interes major, rezervările pornind încă din toamna anului trecut cu reduceri de până la 60% din tariful pachetelor de bază. La acest lucru au contribuit şi voucher-ele de vacanţă a căror valoare în 2023 a fost de aproape 2 mld. RON, 95% dintre acestea fiind deja decontate, așa cum a specificat rhn.ro.

Important

Tarifele pe riviera românească au crescut în medie cu 10-15%, dar unele hoteluri le-au păstrat pe cele din 2023. Astfel, preţul mediu al unui sejur pe litoral este de 2.250 RON, faţă de 1.750 RON, cât a fost anul trecut, cu o durată medie a sejurului de 4,5 nopţi.

Turiştii sunt mai atenţi la bugetul alocat pentru vacanţă şi la raportul calitate/preţ, preferând unităţi clasificate superior, cu facilităţi suplimentare. Hotelurile cu servicii all inclusive sunt preferate pentru 2024, în acest moment existând pe litoral 51 de hoteluri de acest tip, cu 23.746 de locuri de cazare, în creştere cu 28% faţă de anul trecut.

Pe riviera românească sunt disponibile în acest an 4.000 de unităţi de cazare clasificate, conform Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, cu 155.927 de locuri de cazare, în creştere cu 15% faţă de 2023. Acestea reprezintă 25% din numărul total de locuri din România.

Important

A crescut faţă de 2023 numărul de hoteluri pe litoral, în acest an fiind 387 unităţi faţă de 292 în 2023, cu următoarele clasificări: opt hoteluri de 5 stele, 81 de 4 stele, 210 de 3 stele, 73 de 2 stele şi 15 de o stea.

Numărul turiştilor sosiţi în vacanţă pe litoral a crescut, în 2023, la 1,57 milioane de persoane, cu 8,2% mai mult faţă de 2022, conform Direcţiei Judeţene de Statistică Constanţa. În acelaşi timp, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică au fost de 5,20 milioane în 2023, cu 9,4% mai multe decât cele din 2022.

În acelaşi timp, numărul turiştilor sosiţi în primele două luni ale anului 2024 a fost de 44.200 de persoane, faţă de 41.200 de persoane în perioada ianuarie – februarie 2023, înregistrându-se o creştere de 7,3%. Turiştii străini, în număr de 4.163 persoane, sosiţi în primele două luni ale anului 2024, sunt cu 0,7% mai mulţi decât cei sosiţi în perioada ianuarie-februarie 2023 (4.134 persoane) şi deţin o pondere de 9,4% în totalul turiştilor. Cei mai numeroşi străini care au vizitat Constanţa în primele două luni din 2024 sunt cei din Statele Unite ale Americii (698 persoane), urmaţi de cei din Turcia (450 persoane).

Important

Staţiunile preferate de turiştii români sunt, în ordine: Mamaia şi Mamaia Nord, Eforie Nord, Venus, Neptun-Olimp, Jupiter, Saturn, Cap Aurora, Costineşti, Vama Veche, Eforie Sud, Techirghiol, Mangalia.

În 2023, industria turismului din România a reprezentat 4,19% din PIB-ul ţării, faţă de 2,98% cât a avut pondere în 2019, considerat an de referinţă pentru turism. În acelaşi timp, România a depăşit anul 2019 cu 0,28% în ceea ce priveşte sosirile în unităţi clasificate de cazare, conform Institutului Naţional de Statistică (INS).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button