Turism

De Paște – destinațiile preferate ale românilor / 2.000 de lei/zi în Poiana Brașov

De Paște. Se apropie sărbătoarea Paștelui, iar mulți dintre români preferă să călătorească în această mini-vacanță. „Numărul acestora este cu 40% mai mare față de anul trecut”, a declarat consultantul în turism Traian Bădulescu pentru Impact.ro.

De Paște

Cei mai mulți dintre români vor să-și petrească sărbătorile pascale în țară. „Între 60 și 70% dintre cei care au ales să plece de acasă de Paște au preferat varianta tradițională. Au optat fie pentru hoteluri, fie pentru pensiuni. În ambele cazuri, a contat mult asigurarea unei mese festive de Paști”, a spus Bădulescu.

Poiana Brașov este o destinație căutată, dar scumpă. Alte variante sunt: Valea Prahovei, zona Bran, Bucovina, Maramureșul sau stațiunile de pe litoral.

„Un apartament într-un hotel de patru stele, aflat în Poiana Brașov, poate ajunge la 2.000 de lei pe noapte, ceea ce desigur nu e chiar pentru oricine. Însă, există multe pensiuni unde, pentru o familie de trei persoane, prețul de pornire pleacă de la 250 – 300 de lei, pe noapte. Inclusiv micul dejun. Anul acesta există și o serie de surprize incluse în program, unul gândit special de către proprietarii de hoteluri și de pensiuni. Zonele montane vor fi aglomerate în perioada pascală. Fie că vorbim despre Valea Prahovei, de zona Bran-Moeciu-Fundata sau despre Maramureș. De asemenea, zona mânăstirilor din Moldova este și ea la mare căutare”, a punctat Traian Bădulescu pentru sursa citată.

De Paște

Variantele preferate ale românilor care vor să meargă în străinătate în această perioadă sunt Bulgaria și Grecia. Și, în multe cazuri, prețurile sunt mai mici decât în țară.

„Bulgaria e mai apropiată geografic de noi. Are în plus și avantajul unor prețuri foarte bune. Hotelierii de acolo îi știu deja foarte bine pe români, așa că pentru ei Paștele e un prilej excelent de a-și face marketing pentru perioada estivală. Ca atare, au anunțat oferte de 250 de euro pe noapte, la un hotel de trei stele, cu all-inclusiv, pentru o familie de trei persoane. Și Grecia are căutare, dar, cum cei mai mulți nu vor putea sta mai mult de week-end-ul prelungit, a pierdut disputa cu ofertele bulgarilor. În aceste condiții, Grecia rămâne o destinație dedicată în special vacanței estivale!”, a mai precizat specialistul în turism.

Pentru cei care vor să se bucure de mare, de soare, dar și de călătorii, Egiptul rămâne o destinație în top. De Paște, o săptămână la Hurghada, all-inclusive, plus transport cu avionul și transfer la hotel costă de la 1.200 de euro pentru două persoane. Și Ierusalimul (Israel) este pe lista multora, însă tarifele încep de la 1.500 de euro/2 pers.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Vă așteptați la o primă de Paște? […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare