Turism

BRAȘOV. SĂCELE are acum cel mai lung sistem de tiroliene din țară

 

Municipalitatea săceleană a alocat peste 160.000 de lei pentru a prelungi tiroliana de lângă Canionul „7 Scări” cu încă 1.394 de metri. Beneficiarul acestei investiții este Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele.

În anul 2013 s-au pus în funcțiune 21 de ateliere de tiroliană care au însumat 2.174 de metri de traseu. Pe lângă acestea se află în funcțiune și patru ateliere pentru copii.

După cum a anunțat primarul municipiului Săcele, virgil Popa, vineri s-au pus în funcțiune alte 15 ateliere, cu o lungime totală de 1.394 de metri. Cel mai lung dintre acestea are 184 de metri, iar cel mai scurt 20 de metri.

„Pe lângă prelungirea Tirolienei de la 7 Scări, au fost amenajate și poteci de acces la sistemul de tiroliene. Sistemul de tiroliene de la Săcele este de departe cel mai lung din România însumând ateliere pe o lungime de 3.568 de metri. Ecartul de greutate pentru care se poate folosi tiroliana este 45 kg-95 kg”, a precizat edilul.

Tariful pentru tiroliana prelungită va fi de 90 lei pentru fiecare coborâre. 
Tarifele actuale sunt 50 de lei pentru adulți şi 20 de lei, 30 de minute, pentru copii. 

Statistic vorbind, de la începutul anului până în prezent, Canionul „7 Scări” a fost vizitat de aproape 54.000 de persoane, iar tiroliana a fost frecventată de aproximativ 11.500 de persoane.

Canionul „7 Scări” cu tiroliana reprezintă unul din cele mai importante obiective turistice din Municipiul Săcele.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare