Turism

BRAȘOV. De când se redeschide Sanctuarul de urși Libearty

 

Sanctuarul de urși Libearty, din Zărnești – județul Brașov, se redeschide pentru vizitatori. Reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni au anunțat că urșii așteaptă vizitatori începând cu marți, 2 iunie. Din motive de siguranță, accesul este interzis copiilor sub 5 ani.

„Suntem pregătiți pentru primii vizitatori, iar siguranța și sănătatea celor care calcă în pădurea ursuleților este o prioritate pentru noi. De aceea, am lucrat intens în aceste zile pentru ca toată lumea să fie în siguranță.
Măsuri de siguranță:
1. Vom avea doar trei intrări, la orele 9.00, 10.00 și 11.00 a.m.;
2. Numărul maxim de persoane la o intrare este de 20 + ghidul nostru;
3. În magazinul de suveniruri va intra deodată doar o familie sau grup venit cu aceeași mașină;
4. Televizorul pe care rulează filmul de prezentare a fost instalat afară, pentru a evita intrarea în spații închise a persoanelor care nu fac parte din aceeași familie/grup de prieteni;
5. În magazinul de suveniruri am instalat un geam despărțitor pentru protecția tuturor;
6. Suprafețele din magazin și de la toalete vor fi dezinfectate după fiecare grup;
7. Vizita se va efectua doar în aer liber, pe trasee bine delimitate cu respectarea distanței de siguranță și cu fluxuri de vizitatori separate”, au explicat reprezentanții AMP.

Recomandări:

1. Cumpărați biletele online pentru a evita formarea de cozi și aglomerări, sau riscul de a nu mai găsi bilete la fața locului.
2. Folosiți plata cu cardul.
3. Folosiți dezinfectantul pus la dispoziție de AMP Libearty.
4. Purtarea măștilor chiar și în aer liber, în interiorul sanctuarului, dacă vă apropiați de persoane care nu fac parte din familie/grupul de prieteni (dacă nu aveți, veți putea cumpăra de acolo, la preț de achiziție).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button