Vama de la Munte – (în)cântare în natură
Vama de la Munte – (în)cântare în natură. Ajuns la a IV-a ediţie, Festivalul Naţional de folk „Vama de la Munte” îi aşteaptă cu surprize importante pe iubitorii acestui îndrăgit gen de muzică, la acest final de săptămână, la Vama Buzăului. Evenimentul este organizat de Primăria Vama Buzăului și beneficiază de cofinanțare din partea Ministerului Culturii și a Consiliului Județean Brașov.
Aşezaţi confortabil în faţa scenei, pe baloţii de paie ce vor fi amplasaţi pe malul râului Buzău, iubitorii muzicii folk vor participa la concerte susţinute de artişti consacraţi ai genului muzical. Programul artistic va debuta în fiecare dintre cele două zile la ora 13:00, oferind publicului o călătorie minunată prin universul muzicii folk.
Vama de la Munte – (în)cântare în natură. Serile vor fi dedicate prestațiilor artistice ale unor nume mari, cum ar fi Dan Bittman, Florin Chilian, Pavel Stratan, Narcisa Suciu și, desigur, Ducu Bertzi, unul dintre organizatorii evenimentului. Toate spectacolele vor fi cu intrare liberă, în funcție de disponibilitatea locurilor. Spectatorii vor avea parte la ediţia din acest an de multe premiere.
„Vor fi mai mulţi artişti prezenţi la festival pentru prima data. Între aceştia se numără Narcisa Suciu, Florin Chilian, Dinu Olăraşu, Cristian Buică, Nicu Zotta, Claudia Şerban, care va veni împreună cu Marius Keseri, cel care asigură partea ritmică, iar ultima seară va fi încheiată de Dan Bittman, într-un unplugged”, a precizat cantautorul Ducu Bertzi.
Ducu Bertzi va susţine, la rândul său, un recital cu ocazia aniversării a 50 de ani de activitate. El va interpreta piese de la începuturile carierei sale, precum „Când s-o împărţi norocul”, dar şi de pe ultimele albume înregistrate.
Campare gratuită, autobuze suplimentate
Comuna Vama Buzăului este situată la aproximativ 50 de kilometri de Braşov, spre Buzău, într-o zonă de munte extrem de frumoasă, cu posibilităţi de cazare și cu puncte gastronomice locale, pentru cei care doresc să fie prezenţi la această sărbătoare a muzicii folk româneşti.
Pentru ca experiența să fie completă, participanții pot campa în mod gratuit pe întreaga perioadă a festivalului, în apropierea locului unde se vor desfășura concertele. Locul pentru campare va putea fi ocupat până cel târziu sâmbătă, 29 iulie, ora 11:00. Încheierea perioadei de campare, prin eliberarea spațiului ocupat, se va realiza începând de luni, 31 iulie.
De asemenea, RATBV va suplimenta în zilele de sâmbătă, 29 iulie, și duminică, 30 iulie, numărul de curse pe traseul metropolitan cu indicativul 540.
Astfel, în cele două zile, autobuzele 540 vor circula conform orarelor corespunzătoare unor zile lucrătoare, cu mențiunea că plecarea de la capătul de linie Vama de Sus programată la ora 21.30 va fi realizată la ora 22.30. Detalii aici.
Programul festivalului în foto 3.
Foto 2: arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.