Timp liber

Trei zile de distracție gratis pentru donatorii brașoveni

Trei zile de distracție gratis pentru donatorii brașoveni

Între 21 și 23 august, donatorii primesc un abonament la Codru Festival, care are loc între 30 august și 1 septembrie, la Timișoara. Codru Festival, festivalul care plantează, ale cărui profituri sunt redirecționate către cauze ecologice, organizează pentru al doilea an consecutiv campania de donare de sânge Blood Rhythm. Astfel, cei care donează sânge sunt răsplătiți cu trei zile de distracție gratis la festivalul Codru, care are loc în Pădurea Verde din Timișoara, între 30 august și 1 septembrie.

După succesul avut luna trecută cu campania de donare de sânge, care a strâns sute de doritori care au făcut un gest nobil, campania se extinde la nivel național. Astfel, între 21 și 23 august, donatorii de sânge din București, Cluj, Arad, Oradea, Brașov și Iași se pot înscrie în campania lansată de organizatorii Codru Festival. Calum Scott, Editors, Faithless (DJ set), Patrice, Wilkinson, Subcarpați, HVNDS, Vița de Vie și Vama sunt doar câțiva dintre artiștii care vor urca pe scenă, între 30 august și 1 septembrie, la Timișoara.

Cu sprijinul celor de la Fortuna Entertainment Group se va putea dona în același interval de timp, 21 și 23 august și la Centrul Regional de Transfuzie din Timișoara. Pentru a dona vă puteți înscrie în formularul de înscriere AICI Blood Rhythm vine să completeze lista de campanii de responsabilitate socială pe care organizatorii Codru Festival și le asumă an de an.

Astfel îi invită eroii care salvează vieți să se implice din nou, să doneze sânge și să se bucure de cele mai frumoase experiențe de festival în această vară. Campania de donare de sânge s-a desfășurat deja la Timișoara, între 24 și 26 iulie și a fost un real succes. Peste 300 de donatori au venit să facă un gest nobil și vor fi răsplătiți cu distracție, muzică live și amintiri de neuitat la Codru Festival.

Într-o perioadă în care numărul donatorilor de sânge mic, iar nevoia de sânge în spitale este una critică, ne dorim să încurajăm cât mai multe persoane să se alăture acestei campanii. Fiecare donator contează, iar prin această inițiativă ne dorim să promovăm spiritul de solidaritate, să întărim implicarea socială pe care deja am arătat-o aici în Timișoara și să arătăm recunoștință celor care fac un gest nobil”, a declarat Victor Bălăniuc, manager general al Codru Festival.

Donatorii din țară care vor să se implice în campania Blood Rhythm trebuie să se prezinte la Centrele de Transfuzie Sanguină din orașele București, Cluj, Arad, Oradea, Brașov și Iași în perioada 21 – 23 august. Donatorii se pot înscrie și online aici. Pe baza adeverinței de donator trimisă pe adresa office@codrufestival.ro, fanii festivalului pot intra în posesia abonamentelor care le asigură acces gratuit la distracție în cele trei zile de Codru Festival.

Anul acesta Codru Festival are loc în Pădurea Verde din Timișoara, în locul fostei Grădini Zoologice, între 30 august și 1 septembrie. Ca în fiecare an Codru promite să fie o experiență multiculturală vibrantă. Programul va cuprinde trei scene principale, concerte, DJ set-uri, zeci de ore de muzică live, instalații artistice (land art), performance-uri și zone special amenajate pentru copii. Biletele pentru ediția de anul acesta a festivalului Codru se pot cumpăra de pe www.codrufestival.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
2 luni în urmă

Credeam ca eroi sunt doar angajatii din institutiile de forta care suna la 112 in timpul liber, sau returneaza portofele. He, he, he, nu stiam ca si cine doneaza sange e erou. Aia care doneaza sperma, ce sunt atunci? Sau… Citeşte mai mult »

Back to top button