Timp liber

Se aprind luminițele și la Ghimbav / Afișul evenimentului a apărut „prematur”

Se aprind luminițele și la Ghimbav. Primăria orașului a programat pentru astăzi aprinderea iluminatului festiv.
Au fost amplasate ornamente luminoase pe stâlpi de pe mai multe străzi, dar şi mai multe figurine în parcuri sau în alte spaţii publice. În parcul de la biserica nouă sunt figuri luminoase în forma unor lebede, pinguini, cutii de cadouri, sfere, Moş Crăciun, om de zăpadă.
La intersecţii, sunt, de asemenea, diferite figurine, unele în formă de brad, altele de lebădă.
În centrul oraşului a fost amplasată o arcadă cu inscripţia „2023”. Pe zidurile bisericii fortificate este, printre altele, un om de zăpadă cu fular (tot luminos). Tot în zona Primăriei sunt perdele luminoase, dar mai multe figurine, inclusiv un ansamblu luminos ce include sania lui Moş Crăciun, trasă de reni.
Aprinderea luminiţelor de Crăciun se va face printr-un spectacol.

Se aprind luminițele și la Ghimbav. Pentru desemnarea unui organizator al acestui spectacol a fost lansată o licitaţie electronică. Însă, înainte ca aceasta să se încheie, au apărut deja afișele. Prestatorul trebuie să asigure scena, dar şi să aducă patru artişti dintr-o listă stabilită de Primărie. Pe listă se regăseau Iana Novac şi cvartetul, Antonia, Weekend Grup, Trupa Coco, Alexandra Uşurelu, Distinto, Vescan. Pe afișe au rămas, în ordinea apariției în spectacol, Weekend Grup, Trupa Coco, Iana Novac şi cvartetul, Antonia. Spectacolul începe la ora 15.00, aprinderea iluminatului festiv este programată la 17.30. Antonia încheie cu un concert extraordinar.
Tot în cadrul evenimentului de aprindere a luminiţelor de Crăciun vor fi distribuite 784 de pachete pentru copiii din oraş. Pachetele conţine un cozonac, o cutie de bomboane, o ciocolată, două figurine de ciocolată Moş Crăciun şi alte dulciuri.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button