Timp liber

Săptămâna 23 – 28 noiembrie la librăria Okian

 

Serile Facultăţii de Litere
Miercuri, 25 noiembrie – ora 19.00
Lansarea volumului de poezie Nada de Andrei Dósa
Prezintă: Adrian Lăcătuş şi Dan Ţăranu

Andrei Dósa s-a născut la 7 februarie 1985, în Braşov.
A absolvit cursurile masteratului de Inovare Culturală (care se numea anterior master de Scrieri Creatoare) din cadrul Facultăţii de Litere din Braşov.
A debutat cu volumul Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit, Editura Tracus Arte, 2011 (Premiul naţional de poezie “Mihai Eminescu”) şi a continuat în 2013 cu American Experience (Ed. Cartea Românească). A colaborat cu revistele Poesis Internaţional, Astra şi Corpul T.

Seara de Carte Braşov – Comunitate elenă. Contribuţii la istoria şi cultura Braşovului
Joi, 26 noiembrie – ora 18.00

Aceasta face parte din Seria “Interculturalitate în cultura locală şi naţională, rolul etniilor în cultura română”. De această dată vom avea o discuţie despre comunitatea elenă cu invitaţiiLemonita Chiriac, Adina Vasiliu şi Gorghia Bunica.

Întâlnirea este organizată de către ITMR (Iniţiativa Tinerilor pentru Modernizarea României), Asociaţia Visum pentru Educaţie şi Cultură şi Librăria Okian.

Expoziţie Shodo – caligrafie japoneză
Expune : Alexandru Iuga
Perioada : 01 – 30 noiembrie 2015

Shodo este arta de a scrie frumos. În traducere literală înseamnă calea scrierii. Japonezii au preluat această artă de la chinezi în jurul secolului VI împreună cu scrierea şi caracterele acestora.
Există mai multe stiluri de shodo. Cele mai cunoscute sînt:
– Kaisho – caracterele sînt foarte clare şi uşor de citit;
– Gyosho – e un stil mai cursiv, liniile sînt mai rotunjite;
– Sousho – este foarte fluid, artistic, dar greu de citit.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare