Timp liber

Rapsodia Română, pe scena Filarmonicii Brașov

Rapsodia Română, pe scena Filarmonicii Brașov.

Anul acesta se împlinesc 170 de la nașterea și 140 de la moartea lui Ciprian Porumbescu. Din acest motiv, 2023 a fost declarat Anul Ciprian Porumbescu. S-a numărat printre cei mai celebri compozitori români ai vremii sale; printre lucrările sale populare numărându-se prima operetă românească – „Crai nou” (care a avut premiera la Brașov, unde Porumbescu a fost profesor pentru scurt timp), „Cântecul tricolorului”, „Cântec de primăvară” și multe altele.

Filarmonica Brașov îl va omagia pe marele compozitor săptămâna aceasta, deschizând programul concertului de joi cu celebra sa Rapsodie Română, interpretată de orchestra simfonică a Filarmonicii Brașov, condusă de maestrul Tiberiu Oprea.

Apoi, împreună cu soliștii serii, Matei Lăbunț și Antonio-Nicholas Piculeață, orchestra va interpreta Concertul pentru vioară și orchestră nr. 1 în sol minor, op. 26 și Concertul pentru pian si orchestră nr. 1 în fa diez minor, op 1. Seara se va încheia cu Suita de balet din opera „Le Cid” de Jules Massenet, o lucrare despre dragoste, onoare și datorie.

Soliștii serii sunt câștigători ai concursului Piano Star și sunt două nume ale muzicii clasice aflate în ascensiune . Antonio-Nicholas Piculeață s-a născut la New York și provine dintr-o familie de muzicieni renumiți din genurile clasic și tradițional românesc, iar Matei Lăbunț s-a născut în 2004 la Focșani și a câștigat deja peste 30 de premii naționale și internaționale.

Dirijorul serii, Tiberiu Dragoş Oprea, este licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, secția dirijat de orchestră la clasa maestrului Ludovic Bacs, absolvind totodată şi cursurile de Master. În prezent activează ca prim-dirijor al Filarmonicii Piteşti, precum şi al Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski – Constanța. Este invitat permanent al mai multor filarmonici din țară. În anul 2020, Tiberiu Dragoș Oprea a repurtat succese extraordinare în Germania și Austria, cu ocazia unui turneu alături de New Vision Symphony Orchestra.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare