Timp liber

Noaptea Muzeelor 2025, la Brașov. Unde aveți acces gratuit, evenimente speciale

Noaptea Muzeelor 2025, la Brașov. Unde aveți acces gratuit, evenimente speciale

Instituţiile muzeale din judeţul Braşov, fie ele publice ori private, participă la ediţia din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor, din 17 mai, după ce multe dintre cele de stat au refuzat, anul trecut, să participe la acest program în semn de protest faţă de nerezolvarea revendicărilor salariale ale angajaţilor din domeniu.
În afară de accesul gratuit la vizitare, muzeele au pregătit și evenimente speciale.

Castelul Bran se va alătura, și anul acesta, „iniţiativei socio-culturale, oferite de proiectul european Noaptea Muzeelor, pentru a promova patrimoniul istoric şi accesul liber la cultură”, potrivit unui comunicat de presă. „În intervalul 19:00-23:00 (ultima intrare), porţile Castelului Bran se deschid pentru a oferi accesul gratuit vizitatorilor care vor avea parte de o incursiune nocturnă prin istorie, legende şi mituri. (…) Nu toate serile la Castelul Bran sunt la fel, iar aceasta (sâmbătă – n.r.) se anunţă a fi una magică, în care atmosfera va fi întregită de un Cafe Concert plin de rafinament, în Sala de Muzică a Reginei Maria”, se arată în comunicat.

Și Muzeul de Artă Braşov şi-a anunţat participarea la evenimentul Noaptea Muzeelor 2025.
„În contextul viitorului muzeelor şi rolului lor pentru comunitate, Muzeul de Artă Braşov propune un dialog viu între colecţia permanentă şi artă contemporană, între tehnici clasice – precum uleiul pe pânză – şi expresii moderne precum fotografia, acuarela sau gravura. Bogăţia artistică a muzeului este completată de relaţia creată între opere şi vizitatori, într-un spaţiu viu şi deschis dialogului”, a transmis conducea muzeului.
Vizitatorii vor putea vedea, gratuit, patru expoziţii temporare şi pe cea de bază – Galeria de Artă Românească -„o incursiune în patrimoniul artistic românesc, reunind lucrări semnate de mari maeştri ai artei româneşti şi braşovene”.

Și Muzeul de Etnografie Brașov vă așteaptă la o seară de excepție, începând cu ora 18.00, dar nu la sediul central, ci la la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului (Piața Sfatului nr. 15), la Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” Rupea și la Casa Junilor (Poarta Șchei 1) detalii aici.

Directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, Nicolae Pepene, a anunţat că instituţia pe care o conduce revine la obişnuinţa de a găzdui evenimentul, menţionând că, în premieră, anul acesta, îşi va deschide porţile, sâmbătă seara, şi Muzeul Sportului şi Turismului Montan Olimpia.
Ambele, între orele 17:00 și 00:00.

Şi Muzeul Casa Mureşenilor va respecta tradiţia şi îi va aştepta pe vizitatori în data de 17 mai, între orele 18:00 și 00:00, atât la sediul principal, cât şi la Casa Memorială Ştefan Baciu, cu expoziţiile lor permanente şi temporare, precum şi cu o surpriză – o „animaţie muzicală în culori” (în muzeul din Piața Sfatului).
Cele două spaţii muzeale vor fi închise între orele 9:00-17:00, orarul obișnuit de vizitare.

La rândul său, Muzeul Ţării Făgăraşului „Valer Literat” va fi deschis publicului sâmbătă seara, de la ora 18:00 până la 24:00, ultima intrare fiind permisă la ora 23:00.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button