Timp liber

Muzeul de Artă Brașov inaugurează noua fațadă

Muzeul de Artă Brașov inaugurează noua fațadă.

Două evenimente celebrează încheierea lucrărilor de restaurare lucrărilor de restaurare a fațadei Muzeului de Artă Brașov, pornite în vara anului 2022. Publicul brașovean este invitat să se alăture prin proiectele „Arta nu trebuie” și „Re:Imagine Brașov”. Lucrările de restaurare ale fațadei Muzeului de Artă Brașov au fost realizate de Biserica Evanghelică C.A din Romania – Parohia Brașov, proprietarul clădirii, și cofinanțate de municipiul Brașov.
Muzeul de Artă Brașov inaugurează noua fațadă. Intervenția „Arta nu trebuie”, semnată de George Roșu, a fost integrată miercuri, pe noua fațadă a Muzeului, luând forma unor panouri cu lucrări ale artistului pe tema necesității artei și a rolurilor pe care aceasta le poate îndeplini în societate. Lucrarea reunește, așa cum declară artistul: „Câteva definiții ale artei care evident nu sunt negociabile, pentru că dacă scrie aia e”.
George Roșu, născut la Brașov și stabilit la Cluj-Napoca, utilizează cuvântul ca material şi conturul ca suport al acestuia. Consideră că umorul face parte din istoria artei şi îl foloseşte în lucrările sale, fie ele desene sau fragmente video. Este co-fondator al spaţilor de artă RAFT (Brașov, Cluj, Timișoara), al spațiului Artă.nonstop. Sibiu și al insert-ului cultural Crai Nou Suceava.
Muzeul de Artă Brașov inaugurează noua fațadă. Proiectul „Re:Imagine Brașov”, ajuns la cea de-a patra ediție, va avea loc astăzi, între orele 17 și 20, în organizarea Muzeului de Artă Brașov și Depoului de Artă Urbană. Creat în jurul patrimoniului construit al orașului, proiectul invită publicul să redescopere și reimagineze spațiul urban prin intermediul artei.
Vor realiza noi lucrări de artă, la muzeu, în prezența publicului: George Roșu, Andreea Lozioara Zamfir, Sebastian Beianu, Magdalena Stăvilă, Anita Frâncu. Muzeul va deveni pentru ei atelier de creație, iar publicul va avea posibilitatea să observe procesul prin care este creată o operă de artă.
Moment muzical semnat de Remus Miron, sound designer.
Evenimentul are loc la sediul muzeului din Bulevardul Eroilor nr. 21, iar intrarea este liberă.
În cadrul acestui proiect, Muzeul de Artă Brașov îi provoacă pe artiștii contemporani brașoveni să creeze noi opere artistice inspirate din clădiri emblematice ale orașului, în timp ce publicul capătă acces la procesul de creație desfășurat în muzeu.
Lucrările realizate pe parcursul celor patru evenimente „Re:Imagine Brașov” vor fi expuse la Muzeul de Artă Brașov în cadrul unei expoziții deschise cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului în luna septembrie.

Construită în stilul neobaroc de către arhitectul Moritz Wagner pentru Asociaţia Meseriaşilor Germani din Braşov / Kronstadt Gewerbeverein, clădirea a devenit sediul Muzeului de Artă în 1970.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare