Timp liber

Connect-R va concerta în județul Brașov, la Festivalul Tradițiilor Shukar

Connect-R va concerta în județul Brașov, la Festivalul Tradițiilor Shukar. Evenimentul va avea loc în perioada 6 și 7 octombrie, la Apața.

Acest eveniment interetnic, este organizat de Asociația „Aici Pentru Tine” și are ca scop celebrarea tradițiilor locale și promovarea unității în diversitate etnică.


„În cadrul festivalului, tinerii romi și maghiari din Apața vor avea șansa să-și întâlnească idolii și să afle de la ei rețeta succesului, fiindu-le transmisă ideea că nimic nu este imposibil dacă îți propui cu adevărat să reușești.
Printre momentele deosebite organizate de Asociația Aici Pentru Tine se numără un concert live susținut de Connect-R. Artistul va aduce pe scena din Apața momente de muzică și dialog pe teme de interes pentru comunitatea romă.

Mai mult decât atât, Connect-R va purta și o discuție de tema bullying-ului, acesta fiind ca un mentor pentru copiii din Apața. Pe aceeași scenă va urca trupa Insect, iar atmosfera va fi întreținută de un DJ. De asemenea, toboganele gonflabile vor fi disponibile pentru toți copiii prezenți la festival, pentru a-i face să se bucure de moment”, au informat organizatorii.


„Pentru a sprijini educația și bunăstarea în comuna Apața, Asociația Aici Pentru Tine va implica adulții, dar și copiii de la școala din localitate, în activități artistice și tradiționale. Copiii de la școala Apáczai Csere János, vor oferi un spectacol impresionant, prin pregătirea unor dansuri populare sub îndrumarea cadrelor didactice. Tradițiile locale vor aduce în prim plan gastronomia locului și ateliere de informare privind meșteșugurile practicate de etnicii romi”, au adăugat ei.

Evenimentul este primul de acest gen în comunitatea din Apața și va crea premisele incluziunii, conexiunii autentice și a unei bune vecinătăți între etniile romă, maghiară și română.

Cine finanțează proiectul din care face parte evenimentul

Activitatea face parte din cadrul proiectului Facilitare pentru integrare! Măsuri active integrate pentru romii din Apața. Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 40.000 mii de euro, oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), în calitate de operator de program.

Obiectivul proiectului este sporirea calității vieții și creșterea accesului la serviciile complexe sociale din domeniul educațional și medical pentru 100 de persoane provenite din familii vulnerabile din comuna Apața în paralel cu responsabilizarea, sensibilizarea și conștientizarea cu privire la importanța sprijinirii grupurilor vulnerabile din comunitate.

„Festivalul Shukar este prima ediție anul acesta și o oportunitate de a uni forțele și a uni lumile. Nu contează ce naționalitate ai sau situația financiară, așadar în fața lui Dumnezeu  suntem toți egali. Suntem hotărâți să aducem o schimbare pozitivă în comunitatea noastră și să contribuim la construirea unui viitor mai luminos pentru noi toți. Apreciez implicarea și susținerea întregii echipe și sunt încrezătoare că prin acest festival vom face o schimbare semnificativă în viețile oamenilor din Apața. Mai mult decât atât, acest festival ne dorim să devină o tradiție anuală”, a declarat Adina Camelia Gál – vicepreședintele Asociației Aici pentru Tine.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare