Timp liber

Anca Țurcașiu, recital la „Fulg de nea”

Anca Țurcașiu, recital la „Fulg de nea”. Zeci de concurenţi din toată ţara au venit la Brașov, pentru cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii „Fulg de nea”.
Pe parcursul ultimelor două zile, pe scena Centrului Cultural Reduta, s-au aflat participanţi din judeţele Braşov, Galaţi, Dâmboviţa, Iaşi, Bacău, Argeş, Covasna, dar şi din Bucureşti.
Cei 56 de concurenţi, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, au cântat exclusiv în limba română, atât la secţiunea de interpretare, cât şi la cea de creaţie. Festivalul este o rampă de lansare şi de promovare a copiilor talentaţi.
La această ediţie, vor fi oferite premii fiecărei categorii de vârstă, atât la secţiunea interpretare, cât şi la secţiunea creaţie, iar „Trofeul Fulg de nea” (1.500 lei) se va acorda unui singur concurent, indiferent de categoria de vârstă, pentru cea mai bună evoluţie din concurs.
Anca Țurcașiu, recital la „Fulg de nea”. Din juriu fac parte personalităţi ale vieţii muzicale româneşti, specialişti în domeniul muzical. Preşedintele juriului este Anca Ţurcaşiu, care va susţine un recital astăzi. Recitalul este programat după Gala Laureaţilor, care începe la ora 13.00, a precizat Claudia Miriţescu, director al festivalului. Tot astăzi are loc și recitalul câștigătoarei ediției a XIII-a (2019) a Fulgului de Nea, Alexandra Balint.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală „Viva la Musica” şi Centrul Cultural Reduta şi este cofinanţat de la bugetul local.
Intrarea este liberă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare