Sport

WTA BEIJING. Simona Halep, traseu dificil. Mihaela Buzărnescu revine pe teren

 

Organizatorii turneului WTA de la Beijing au stabilit tabloul de simplu. Simona Halep (1 WTA), principala favorită, va juca în manșa inaugurală cu o sportivă venită din calificări. În turul secund ar urma un meci cu învingătoarea disputei Maria Sakkari – Donna Vekic. Pe aceeași parte de tablou mai sunt Anastasija Sevastova, Sloane Stephens, Ashleigh Barti – posibile adversare pentru turul 3, Petra Kvitova, care ar putea fi rivala Simonei în sferturi, sau Angelique Kerber și Naomi Osaka, pe care românca le-ar putea întâlni în semifinale.

Anul trecut, după victoria din semifinale în fața Jelenei Ostapenko, Halep a urcat pe primul loc în ierarhia WTA.

„Acest turneu este cu adevărat special pentru mine, deoarece am câştigat numărul unu mondial. Arena este superbă, condiţiile sunt excelente, oamenii sunt minunați. Mă simt bine aici şi mă bucur că am revenit”, a declarat Simona Halep.

Mihaela Buzărnescu, revenită după accidentare, va juca în primul tur cu Aliaksandra Sasnovich (Belarus), după care ar urma un meci cu învingătoarea disputei Karolina Pliskova – Samantha Stosur.

Alte meciuri tari din primul tur: Angelique Kerber – Kristina Mladenovic, Madison Keys – Naomi Osaka, reeditarea semifinalei de la US Open, Garbine Muguruza – Ekaterina Makarova sau Caroline Wozniacki – Belinda Bencic.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare