Sport

WIMBLEDON. Simona Halep, REGINĂ la Londra: „Mulțumesc țării mele”

 

Imediat după reprezentația de gală din finala de la Wimbledon cu Serena Williams, 6-2, 6-2, Simona Halep a declarat: „Nu am jucat niciodată un meci mai bun. A fost cel mai bun din carieră. Îi mulțumesc Serenei. A reușit să mă inspire de fiecare dată. A fost onoare să joc în fața lojei regale. Nu am cuvinte să exprim ceea ce simt acum. Am avut emoții mari înaintea meciului. Stomacul meu nu a fost deloc în regulă, dar am intrat pe teren și am oferit tot ce am avut. Este ceva special. A fost visul mamei mele. Spunea că vrea să fac ceva în tenis, să câștig finala la Wimbledon. Vreau să îi mulțumesc pentru tot. Le mulțumesc părinților. Nu m-aș fi putut afla aici fără ei. E firesc, fără ei nu mă nășteam. Mulțumesc întregii echipe, antrenorilor. Îi mulțumesc și lui Darren Cahill. Datorită vouă am învățat să fiu o persoană mai bună pe teren. Vreau să mulțumesc țării mele. Oamenii mă susțin mereu, oriunde aș juca. Domnul Țiriac a venit să mă susțină special la această finală”.

De partea cealaltă, Serena Williams a comentat: „A jucat din altă lume. Felicitări, Simona. O jucătoare la acest nivel, trebuie să îți scoți pălăria în fața ei. Nu am avut ce să fac. Mă bucur de acest sport, mă bucur că sunt aici”.

FOTO: Twitter Wimbledon


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare