Sport

VRAIȘTE la FC BRAȘOV! Start în noul sezon cu o DEPUNCTARE?!… UPDATE. Reacția clubului

  • chaos.jpg

UPDATE. Cei de la FC Brașov ne-au înștiințat că s-a plătit datoria grupării către FC Ardealul Cluj pentru jucătorul Ștefan Nicolau, astfel că nu mai există pericolul unei depunctări.

…………………………………………………………………………………………………..

FC Brașov riscă să pornească în sezonul viitor al Ligii 2 cu o depunctare, dacă până mâine, la ora 15.00, nu achită datoria către FC Ardealul Cluj în cazul jucătorului Ștefan Nicolau – FC BRAȘOV, penalizare și interzis la transferuri! Asta în condițiile în care „galben-negrii”, care s-au salvat in extremis, după baraj, de retrogradare, ar avea obiectiv, impus de Municipalitate, promovarea în Liga 1…

Altfel, la FC Brașov, unde secretarul general Cristian Mățău este „la butoane” – Pe cine ar dori primarul ca președinte la FC BRAȘOV?! Legătura prin curling…, persistă o incertitudine apăsătoare. Jucătorii și antrenorii echipei de seniori au intrat în vacanță fără ca cineva din conducerea clubului să le spună planurile de viitor, când este reunirea, programul de pregătire, etc. În plus, nu și-au primit salariile din luna februarie până în prezent, fiind o evidentă stare de iritare în sânul lotului. Și bani ar fi în contul FC Brașov, după ce consilierii locali au aprobat acordarea tranșei a doua, de 800.000 de euro. Pe surse, s-ar fi transmis că băieții își vor primi restanțele salariale la începutul lunii iunie…

La momentul actual, doar 6-7 fotbaliști din actualul lot au contracte în vigoare și pentru stagiunea viitoare, iar, din informațiile noastre, mulți sunt în negocieri cu alte echipe. În plus, antrenorul Călin Moldovan, care își termină angajamentul pe 30 iunie, ar avea mai multe oferte pe masă, atât din Liga 2, cât și din Liga 3, de la formații ce vizează promovarea…

În condițiile în care Ioan Mărginean și-ar fi luat concediu (și lui îi expiră mandatul pe 30 iunie), problema președintelui clubului, arzătoare – de altfel, este „în ceață”. Dacă primarul Allen Coliban (USR), și el intrat în concediu, caută un șef la FC Brașov pe rețelele de socializare – Ce președinte la FC BRAȘOV!… / Ce a declarat antrenorul Călin Moldovan?, liberalul Bădulescu, în paralel, studiază diverse variante din „lumea reală”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare