Sport

Transfer pentru Liga Campionilor. Un australian la Corona Brașov

Transfer pentru Liga Campionilor. Este vorba de australianul Graham Beau, care vine din august la Corona Brașov.

El evoluează pe postul de centru, iar ultima echipă la care a activat este Kladno Volejbal din Cehia, cu care a câștigat medalia de bronz. În trecut a jucat în Polonia pentru Exact Systems Norwid Częstochowa, cu care a obținut titlul de campion în 2022/2023. De asemenea, a evoluat în Qatar pentru Al-Wakrah, unde a ocupat locul 3 în 2021/2022, și în Estonia pentru Selver/Taltech VK, cu care a obținut locul 2 în Liga Baltică și locul 3 în campionatul intern în același sezon. În Franța, Graham a jucat pentru GFC Ajaccio Volley-Ball în sezonul 2020/2021 și pentru Saint-Quentin Volley în 2017/2018, așa cum au informat cei de la Corona Brașov.

Transfer pentru Liga Campionilor

Graham Beau este voleibalist de lot național pentru Australia, declarând: „Sunt încântat să joc cu Corona Brașov în sezonul viitor. Am auzit lucruri foarte bune despre echipă, club, orașul frumos în care se află și suporterii minunați. Aștept cu nerăbdare noul sezon”.

Gruparea antrenată de Laurențiu Lică și-a păstrat nucleul lotului cu care a devenit campioană națională și „va ataca”, curând, preliminariile Ligii Campionilor la volei masculin.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button