Sport

Corona Brașov a reușit o mare performanță / Campioană națională la volei masculin în primul an de la promovare

Corona Brașov a reușit o mare performanță.

Echipa de volei masculin a grupării brașovene a devenit în această seară campioană națională, după ce a câștigat meciul 4 al finalei cu Arcada Galați, scor 3-1 la seturi (24-26, 25-21, 25-21, 25-19). La general, „galben-albaștrii” au trecut de gălățeni cu 3-1 la meciuri.

Corona Brașov a reușit o mare performanță

Astfel, formația antrenată de Laurențiu Lică va juca în sezonul viitor în Liga Campionilor, stabilind și o premieră pentru voleiul din România. Corona Brașov este prima grupare care a cucerit titlul național imediat după promovarea în eșalonul de elită.

Corona Brașov | MyTex.ro

„N-am crezut că la Brașov putem vedea așa ceva la un meci de volei – tribunele pline. Eu cred că mai mult de 20-30% din ceea ce am realizat le aparține suporterilor, care au venit alături de noi! Am început sezonul cu 100 de spectatori în sală și am încheiat cu o sală arhiplină, sărbătorind titlul.”, a declarat, printre altele, extrem de bucuros, Laurențiu Lică.

Corona Brașov a reușit o mare performanță

Corona Brașov a condus mult timp și în sezonul regulat, dar a pornit în play-off de pe locul 3. Nu a contat asta pentru trupa lui Laurențiu Lică. Voleibaliștii din Brașov au eliminat fosta vicecampioană Steaua (2-0 la general), apoi pe Rapid București (2-1), echipa considerată având cel mai bun lot, iar în finală au trecut de fosta campioană Arcada Galați, așa cum au informat reprezentanții Federației Române de Volei.

Bravo lor, bravo campionilor!

Vom reveni cu amănunte.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button