Sport

„Tigroaicele” din fața gardului vopsit

 

Pentru că handbalul nu-i fotbal, CSM București a câștigat Liga Campionilor, băgând mult mai mulți bani într-o echipă multinațională decât a câștigat. Imaginea creată României pe întreg continentul și gloria sportivă merită, însă, toate eforturile financiare făcute. Corona Brașov a ajuns în semifinalele Cupei EHF, deși înaintea startului sezonului nu voia să se înscrie în competiție, destoinicii săi conducători plângându-se că se depășește bugetul alocat de Consiliul Local, iar goana după eventuali sponsori e extenuantă. În final, după ce au fost forțați la presiunea mass-media să participe, trezindu-se subit din letargia „dolce far niente”-lui, s-au bătut cu pumnii în piepți pentru marea performanță realizată.

Într-o țară aflată continuu sub papucul unui sistem corupt, protejat de plapuma unei birocrații înfiorătoare, sportul românesc – așa subnutrit cum este – nu poate exista fără bani publici, după cum a constatat Constantin Căliman, fostul șef al „tigroaicelor”, care a destăinuit că și-a amanetat casa pentru ca lotul antrenat de Kim Rasmussen să nu-și dea ultima suflare, prin martie-aprilie, până la salvatoarea rectificare bugetară. Și Căliman – ca și ministrul-marionetă Elisabeta Lipă, simbolul ineficienței – și-a dat seama că ar trebui să avem o legislație permisivă în domeniul sportului, pentru revigorarea sa, însă dacă la nivelul cel mai înalt nu se dorește asta… Politrucii mioritici își îndreaptă atenția către „hanbal” (parafrazându-l pe Gâdea) – în cazul de față – doar pentru a se îmbrățișa cu niște performanțe la care n-au absolut nici un merit și a da bine la mulțime în campania electorală, promițând marea cu sarea. 

CITEȘTE ȘI: CSM București a văzut… FALIMENTUL!!! Plecări și veniri la campioana Europei!!!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button