Sport

SR Brașov, Râșnovul, Săcelele, Corona, Colțea & Co., ÎN AȘTEPTAREA deciziilor FRF! SURSE…

 

Potrivit www.fanatik.ro, citând surse de încredere, Federația Română de Fotbal (FRF) ar avea în vedere „înghețarea” campionatelor de la Liga 2, inclusiv, în jos, competițiile fiind în prezent întrerupte din cauza stării de urgență cauzată de pandemia de coronavirus.

Șefii FRF sunt conștienți că la nivelul cluburilor din eșaloanele inferioare (chiar și la Liga 1 ar fi unele probleme…) nu sunt condiții financiare și organizatorice necesare pentru a asigura măsurile sanitare și de securitate impuse de autorități pentru ca meciurile să se desfășoare cu riscuri minime de infecție cu Covid-19, după cum a relatat sursa citată, însă ar ezita să ia o decizie fermă, pentru că s-ar supăra unii votanți, iar președintele Răzvan Burleanu este extrem de atent la imaginea sa.

Astfel, cei de la Casa Fotbalului ar aștepta hotărârea Guvernului privind (ne)reluarea competițiilor sportive după 15 mai, când vom ieși din starea de urgență, iar apoi, în funcție de aceasta, ar acționa în consecință.

În cazul în care campionatele, începând cu Liga 2 în jos, nu se vor mai relua (varianta cea mai vehiculată), rămâne de văzut cum se vor oficializa clasamentele și cum se vor stabili formațiile promovate/retrogradate.

În cea mai logică variantă, așa cum a punctat Fanatik, din Liga 2 ar trebui să promoveze în eșalonul superior grupările clasate acum pe locurile 1 și 2, respectiv UTA Arad și CS Mioveni, iar Turris Tr. Măgurele, echipa de pe a 3-a poziție, să susțină barajul de promovare/retrogradare cu echipa ce se va situa pe locul 12 în Liga 1 la finele play-out-ului.

Apoi, în Liga 2, ar trebui să promoveze câștigătoarele tuturor seriilor din Liga 3. SR Brașov ocupă, în prezent, locul 11 (19 p) în seria a 3-a, unde Olimpic Cetate Râșnov (21 p) este a 9-a. Prin urmare, nu se află pe poziții retrogradabile.

În Liga 4 brașoveană de fotbal, în acest moment, Precizia Săcele (43 p) este lider, podiumul fiind completat cu Corona (42 p) și Colțea (40 p), ambele din Brașov.

Despre barajele de acces în Liga 3, care implică toate campioanele județene, încă nu se știe nimic.

De văzut ce va urma…

Întregul material de pe Fanatik îl puteți citi AICI: https://www.fanatik.ro/frf-ia-in-calcul-inghetarea-tuturor-competitiilor-de-la-liga-2-in-jos-burleanu-isi-da-seama-de-pericol-dar-inca-ezita-sa-si-asume-raspunderea-ce-asteapta-federatia-exclusiv-19187626


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button