Sport

SR BRAȘOV. „Acest club aparține comunității… Consider că vom găsi deschidere la autorități”. Managerul general Ciprian Jurubescu a vorbit și despre obiectivul propus în acest sezon

 
Din această toamnă, SR Braşov are un nou manager general, Ciprian Jurubescu, cel care a activat în trecut, cinci ani, în staff-ul grupării FC Braşov.

Ciprian Jurubescu a vorbit despre planurile pe care le are la început de drum.

„Colaborarea dintre Colţea şi SR reprezintă un pas normal pentru binele fotbalului braşovean. Clubul Colţea a reuşit în ultimii ani, alături de partenerii de la Celta Vigo, să se consolideze în fotbalul braşovean ca un club de sine stătător. Cred că munca noastră, mai ales cea la nivel de academie, a atras atenţia iubitorilor de fotbal şi implicit a celor de la SR Braşov. Totul s-a întâmplat foarte rapid. Noi aveam deja organizat sezonul pentru CS Colţea, însă la solicitarea venită de la băieţii care s-au ocupat de SR Braşov până acum am dat un răspuns imediat, am ales cu sufletul. Consider că orice iubitor de fotbal din Braşov nu poate fi străin de culorile galben şi negru. Eu am făcut parte din staff-ul echipei FC Braşov între 2007 şi 2012. Această chemare de a ajuta echipa oraşului nu putea avea de la mine un răspuns negativ. Pentru mine este cea mai frumoasă provocare. Este un vis împlinit, nu puteam spera la ceva mai important şi sunt mândru să mă aflu la cea mai iubită echipă a oraşului. Din păcate, clubul este într-un moment delicat, dar situaţia nu este imposibil de gestionat. Ne-am înhămat la o muncă grea, dar sunt convins că vom reuşi”, a punctat managerul general al SR Braşov.

Pentru primul sezon, obiectivul formaţiei va fi o clasare în top 6 în Liga 3.

„Primul obiectiv a fost deja atins, faptul că reuşim să pornim la drum în acest sezon. Avem un obiectiv îndrăzneţ, 1-6 în Liga 3. Deşi timpul a fost foarte scurt, ne-am organizat bine. Am încercat să lucrăm atât pe partea sportivă şi am ales un staff format din «stegari» adevăraţi şi din tineri foarte bine pregătiţi. La nivel de conducere am adus lângă noi oameni cu o bogată experienţă la FC Braşov, dar şi tineri pasionaţi care susţin această echipă. Am primit foarte multe mesaje de la oameni pe care nu îi cunosc, care susţin această nouă etapă. Sunt convins că vom atrage şi mai mulţi simpatizanţi. Acesta este un obiectiv important, să aducem toţi «stegarii» sub acelaşi acoperiş. Până acum am reuşit să avem discuţii cu reprezentanţi ai celor două ligi de suporteri legal constituite. Mi-aş dori să avem cât mai multe ligi ale suporterilor în oraş, în împrejurimi sau, de ce nu, în ţară sau chiar peste hotare. Vom lucra pe toate palierele şi îmi doresc ca la finalul mandatului meu acest club să rămână cu un patrimoniu cât mai bogat. Invit toţi iubitorii de fotbal din Braşov să se aproie de noi, să comunice cu noi. Să ne întrebe orice îşi doresc. Vor găsi mereu deschidere şi comunicare din partea mea. Le transmit tuturor că în fiecare meci jucătorii care vor îmbrăca tricoul galben-negru vor da totul pe teren. Altfel, pe partea administrativă, vom încerca să avem departamente specifice activităţilor de management sportiv, cum trebuie să aibă cel mai important club de fotbal din oraş. În paralel, vom încerca să dezvoltăm centrul de copii şi juniori şi să reînviem spiritul «stegar» printre copii. Vom încerca să atragem lângă noi specialişti. Sunt convins că vom reuşi”, a adăugat Ciprian Jurubescu.

„Acest club aparţine comunităţii. Nu este un club privat, nu este al meu, nici nu este normal să fie aşa. Este clubul braşovenilor şi dacă ne dorim din nou o echipă importantă în Braşov, cu toţii trebuie să sprijinim această grupare. Trebuie să se renunţe la ideile preconcepute şi consider că vom găsi deschidere la autorităţi. Vom avea transparenţă totală. Cine va pune piedici acestui proiect, nu iubeşte fotbalul şi nu iubeşte FC Braşov. Prin activitatea noastră vom atrage atenţia autorităţilor şi sunt convins că vom merita să primim în administrare numele FC Braşov, care aparţine comunităţii şi care va trebui atent gestionat”, a încheiat Jurubescu. 

CITEȘTE ȘI: SR BRAŞOV, start la Tg. Secuiesc. Liviu Nicolae: „Vom da totul pentru calificare”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare