Sport

Sepsi OSK pare să-și fi găsit alt antrenor / Cu clauză de reziliere mai mare decât a lui Opriţa

Sepsi OSK pare să-și fi găsit alt antrenor.

Cum Laszlo Dioszegi n-a vrut să-i achite clauza de reziliere lui Daniel Opriţa, în valoare de 50.000 de euro, spunând că este vorba de un principiu şi s-ar crea un precedent, antrenorul respectiv va rămâne pe banca celor de la CSA Steaua şi în viitorul sezon competiţional.

Potrivit AS47, însă, la formaţia din Sfântu Gheorghe, care va juca de asemenea în Liga 2, vor ajunge doi fotbalişti de la Steaua, Daniel Vîrtej și Daniel Iglesias.

Sepsi OSK pare să-și fi găsit alt antrenor

Aşa stând lucrurile, Laszlo Dioszegi, şeful grupării covăsnene, s-a orientat spre un alt antrenor. Acesta este Florin Maxim (foto), de la Corvinul Hunedoara, care a câştigat anul trecut Cupa României, în eşalonul secund fiind, şi a jucat în cupele europene.

Numai că şi Maxim are o clauză de reziliere, şi încă dublă faţă de a lui Opriţa, în valoare de 100.000 de euro.

„Pregătesc câteva surprize, poate una mare chiar acum. Există posibilitatea ca un club important să activeze clauza lui Florin Maxim și să îl transfere, chiar dacă este antrenor”, a declarat Bogdan Apostu, impresarul lui Maxim, conform golazo.ro.

De văzut dacă, acum, Dioszegi îşi va încălca principiile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button