Sport

Sepsi – cea mai neagră situație din istoria clubului / Ce va face conducerea, cu Laszlo Dioszegi în frunte

Sepsi – cea mai neagră situație din istoria clubului. Asta a declarat, după meciul pierdut la Iași (0-1), antrenorul Liviu Ciobotariu, a cărei menținere în funcție devine tot mai improbabilă.

Formația din Sf. Gheorghe nu se regăsește în Superligă, după eliminarea dramatică din play-off-ul Conference League, în fața norvegienilor de la Bodo Glimt, de acolo începând declinul.

Sepsi – cea mai neagră situație din istoria clubului

„Este cea mai neagră situație din istoria clubului Sepsi. Nu s-a mai trăit asemenea moment. Este clar că este o situație dificilă și delicată în același timp. Trăim un vis urât și parcă nu putem să ne trezim. Este dezamăgire pentru fani, staff și conducere. Nu am arătat rău ca exprimare de joc, față de celelalte meciuri pe care le-am pierdut. Am avut ocazii din doi-trei metri pe care le-am ratat. Am avut penalty ratat. Cam același lucru s-a întâmplat la Universitatea Cluj. Știu că presiunea este mare și apasă pe umerii jucătorilor, al staff-ului”, a declarat antrenorul Liviu Ciobotariu după partida restantă de la Iași.

El și-a continuat expunerea: „Nu sunt abilitat să vorbesc despre arbitrii, ei știu ce e mai bine de făcut, mai ales că avem și VAR, dar maniera nu mi s-a părut corectă. La mijlocul terenului au fost niște faulturi care le-au dat total anapoda. Varga este lovit cu capul în gură și nimic. După avem lovitură liberă la faza golului pe care l-am încasat. La următoarea fază la fel s-a întâmplat, în stânga a fost fault și după s-a reluat meciul. Nu vreau să iau din meritele celor de la Iași, au jucat bine îi felicit. Au fost lucruri care nu au fost normale. La faza folului nu am înțeles. Din VAR nu s-a putut lua o decizie și după vine centralul și decide. Validezi golul, începi meciul de la centru și după zici că e ofsaid. Nu înțeleg de ce ești la VAR dacă nu poți să iei o decizie”.

La centru a fost arbitrul Florin Chivulete, un protejat al șefului CCA, grecul Kyros Vassaras.

Sepsi – cea mai neagră situație din istoria clubului

„Ciobi” a mai relatat: „Am fost foarte dezamăgit, pentru că a fost primul cartonaș galben pe care l-am luat în cariera mea de 17 ani. Atât i-am spus: «De ce a lăsat la faza golului și la faza noastră a dat fault»”.

„Orice antrenor, în momentul în care nu are rezultate, are postul în pericol. În momentul acesta conducerea se gândește să te înlocuiască, fac tot ceea ce posibil să duc echipa unde îi este locul. Acum nu iese nimic, parcă suntem într-un film de groază și parcă nu putem ieși”, a conchis Ciobotariu.

În prezent, Sepsi Sf. Gheorghe se află pe locul 12, în clasament, cu 12 puncte. Are cu 3 puncte mai mult decât Dinamo, ocupanta primei poziții retrogradabile. Față de ultimul loc de play-off, 6, pe care este Hermannstadt, gruparea covăsneană are mai puțin cu 4 puncte. Ierarhia completă a Superligii – AICI.

Proximul joc al lui Sepsi este programat luni, 23 octombrie, pe teren propriu, cu „lanterna roșie” FC Botoșani.

De văzut ce va face, acum, conducerea lui Sepsi Sf. Gheorghe, cu Laszlo Dioszegi în frunte (vezi Când decide Dioszegi). Îi va da credit, în continuare, lui Liviu Ciobotariu sau va decide schimbarea antrenorului principal, pentru a crea un șoc la echipă, cum se spune. Se știe, o variantă de înlocuire luată în calcul este brașoveanul Laszlo Balint.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare