Sport

Schimbare de antrenor la Petrolul Ploiești / Un brașovean „principal”?

Schimbare de antrenor la Petrolul Ploiești.

„Colaborarea dintre FC Petrolul Ploiești și antrenorul principal Florin Pârvu a ajuns la final, la aproape un an și o lună distanță de la momentul în care tehnicianul prelua conducerea echipei. Cu Florin Pîrvu pe bancă, Petrolul a terminat stagiunea precedentă pe locul 8, iar în actuala ediție de campionat a avut un parcurs care a dat speranțe justificate pentru o calificare în play-off, cu victorii obținute în fața Rapidului, chiar în Giulești, contra campioanei en-titre, Farul Constanța, sau, în Bănie, împotriva Universității Craiova. În total, Florin Pârvu i-a condus pe «lupi» în 48 de partide oficiale (45 în Superliga și 3 în Cupa României), bilanțul său fiind de 16 victorii, 16 rezultate de egalitate și 16 înfrângeri. Componența viitorului staff tehnic al echipei va fi comunicată în perioada următoare, imediat ce aceasta va fi definitivată”, a anunțat Petrolul Ploiești într-un comunicat de presă.

Schimbare de antrenor la Petrolul Ploiești

De pregătirea echipei se ocupă, momentan, secundul Florin Stângă, brașovean la origini. Este posibil să fie instalat în funcția de antrenor principal un alt brașovean, Laszlo Balint, apreciat de finanțatorul grupării Petrolul Ploiești, Marian Copilu. Totuși, potrivit unor surse din interiorul Petrolului, prima variantă pentru postul rămas vacant după plecarea lui Florin Pârvu ar fi Liviu Ciobotariu. Zilele trecute, însă, el a refuzat o propunere de la FC Voluntari, întrucât dorește să „prindă” un contract bănos în Golf.

Laszlo Balint a fost „în cărți” pentru preluarea formației și în pauza de iarnă, însă până la urmă, și la presiunea suporterilor, Florin Pârvu a rămas în funcție.

Altfel, conducerea celor de la Petrolul Ploiești a anunțat că-l va da în judecată pe Emil Boc, primarul Clujului, după ce acesta i-a acuzat de blat pe „lupi” în meciul pierdut pe teren propriu în fața lui Sepsi Sf. Gheorghe.

De asemenea, se vehiculează că clubul ploieștean este în criză financiară, din această cauză obținerea licenței pentru a continua în Superligă fiind „în aer”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button