Sport

Sara Takanashi vine din nou la Râșnov / Regal de sărituri și la masculin

Sara Takanashi vine din nou la Râșnov.

În perioada 20-22 septembrie, Râșnovul găzduiește etape de Grand Prix la sărituri cu schiurile, atât la masculin, cât și la feminin. Prin urmare, elita acestui sport este prezentă în România.

Vineri, 20 septembrie, sunt programate sesiuni de calificări pe trambulina HS 97 de metri de la Complexul Sportiv situat pe Valea Cărbunării – sportivele, de la ora 11.30, iar performerii, începând cu 16.30, conform programului afișat pe site-ul Federației Internaționale de Schi (FIS).

Sâmbătă, 21 septembrie, competiția feminină va începe la ora 11.30, iar cea masculină, la 16.00. Aceleași ore sunt rezervate și pentru întrecerile de duminică. Intrarea este gratuită.

Sara Takanashi vine din nou la Râșnov

În Grand Prix-ul de sărituri cu schiurile (echivalentul de vară al Cupei Mondiale), la feminin conduce vedeta japoneză Sara Takanashi, cu 180 de puncte acumulate. Ea este urmată pe podium de Jacqueline Seifriedsberger (Austria – 140 p) și Ema Klinec (Slovenia – 126 p).

De menționat că probele feminine de la Wisla (Polonia) au fost anulate.

La masculin, ambele concursuri de la Wisla, din weekend, au fost câștigate de norvegianul Marius Lindvik, care a strâns, astfel, 200 de puncte. El se află în frunte, la egalitate cu Stefan Kraft (Austria), care s-a impus în dubla de la Courchevel (Franța), însă n-a fost prezent în Polonia, zilele trecute. Pe locul 3 se situează italianul Alex Insam (187 p).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button