Sport

România, victorie fără emoţii cu Ţările de Jos. Start perfect la Mondialul din China

România a pornit cu dreptul la Campioantul Mondial de hochei pe gheaţă Divizia IB, care are loc în China, la Shenzhen.

Cu un obiectiv clar, revenirea în al doilea eşalon al hocheiului mondial, „tricolorii” au avut parte de un adversar modest la debut, reprezentativa Ţărilor de Jos, iar confruntarea a fost la discreţia hocheiștilor antrenaţi de Markus Juurikkala.

România, victorie fără emoţii cu Ţările de Jos. Start perfect la Mondialul din China

Ai noștri s-au impus cu 7-0, dar mai important este că au avut parte de un meci de debut excelent pentru acomodarea cu această competiţie.

Csaszar Hunor a dechis scorul la jumătatea primei reprize, după o fază lucrată de Evgheni Skachkov, după care Reszegh Tamas a făcut 2-0, în PP. În partea a doua, „tricolorii” au mai punctat de 3 ori. Matias Haaranen a făcut 3-0. Au urmat două eliminări în tabăra olandeză, iar ai noștri au profitat la maximum. Evgheni Skachkov, în dublă superioritate, şi Molnar Zsombor, în situaţie de simplă superioritate, ducând scorul la 5-0. Reszegh Tamas a reuşit „dubla” în startul reprizei a treia, iar scorul fina a fost stabilit de Peter Balazs a stabilit scorul final, 7-0.

Mâine, de la ora 14.30, România va întâlni China.

Altfel, au fost probleme mari cu semnalul din China, TVR Sport reușind să transmită live, cu multe întreruperi, doar prima repriză.

Apoi, site-ul IIHF s-a făcut de râs în prezentarea echipei României. În materialul de pe pagina dedicată turneului de la Shenzhen, se spune că „tricolrii” vor fi conduşi de Roberto Gliga, hocheistul Coronei Brașov nefiind în lotul deplasat în China.

FOTO: Facebook FRHG


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button