Sport

România a pierdut primul amical cu Spania. Denisa Dedu: „Se încearcă să se construiască o echipă tânără, mai este însă nevoie de timp”

 

Fără multe dintre jucătoarele importante, Naționala de handbal feminin a României a pierdut aseară primul amical cu Spania, scor 21-24. Totuși, echipa noastră, cu multe tinere pe teren, Denisa Dedu, Laura Popa, Andreea Pricopi, Gabriela Perianu, Bianca Tiron sau Mădălina Zamfirescu, a arătat bine în fața reprezentativei iberice din care nu au lupsit handbalistele cu experiență precum Barbosa, Martin, Aguilar sau Navarro.

„Sunt multe lucruri bune după acest meci, dar şi unele mai puţin bune. Dacă vrei să-ţi păstrezi jucătoarele importante pentru viitor, cred că trebuie să le şi odihneşti. În astfel de ocazii ai şansa să vezi şi handbaliste mai tinere. Am văzut că sunt pregătite, mai au nevoie de antrenamente, de mai multă experienţă, trebuie să fie mai disciplinate pentru că au vrut să arate la ce nivel sunt şi uneori uită să joace colectiv”, a declarat selecționerul Ambros Martin.

Denisa Dedu a comentat: „Îmi pare rău că am pierdut, dar nu cred că acest lucru este cel mai important. Am urmărit să ne facem jocul, să punem în practică tot ce am învăţat la antrenamente. Timpul a fost relativ scurt, nu am reuşit să închegăm anumite lucruri, dar sper ca duminică să facem lucrurile să funcţioneze mai bine. Se încearcă să se construiască o echipă tânără, consider că mai este însă nevoie de timp. Am mare încredere în echipa aceasta şi sunt sigură că dacă vom continua cu o atitudine foarte bună putem să facem performanţă”.

O altă handbalistă de la Corona, Andreea Pricopi, a menționat: „A fost un meci bun. Deși suntem mai tinere, mai pline de entuziasm și am avut emoţii, cred că le-am făcut faţă. Am avut o perioadă în care am fost accidentată şi am vrut să arăt că îmi pot face loc la echipa naţională. Începem să ne maturizăm, să creştem în acelaşi timp împreună”.

Pentru România au marcat: Perianu – 5 g, Pintea și Udriștoiu – câte 3 g, Pricopi, Dragut și Popa – câte 2 g, Iuganu, Laslo, Chiricuță și Tiron – câte 1 g.

Golurile ibericelor au fost reușite de: Barbosa – 6, Martin – 5, Garibay – 4, Hernandez – 3, Sans și Aguilar – câte 2, L. Gonzales și M. Gonzales – câte 1.

Cele două formații se vor duela și duminică, de la ora 16.00.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare